Explozie în Republica Dominicană. Cel puțin 10 persoane au murit, 37 au fost rănite şi 11 persoane dispărute | Video

62376848
Twitter

Bilanţul exploziei produse luni într-un magazin din provincia San Cristobal, în Republica Dominicană, a crescut la 10 morţi, a anunţat marţi preşedintele Luis Abinader, care a menţionat şi 11 persoane date dispărute şi cel puţin 37 rănite, transmite AFP.

"Aş dori să exprim sincere condoleanţe familiilor celor 10 persoane, bărbaţi, femei şi copii, care au murit până acum", a declarat preşedintele în cadrul unei vizite la San Cristobal, capitala provinciei cu acelaşi nume, unde a avut loc explozia.

Bilanţul anterior era de trei morţi, inclusiv un bebeluş de patru luni, şi 39 de răniţi.

"Facem tot ce este omeneşte posibil (...) pentru a investiga situaţia celor 11 persoane dispărute", a asigurat Abinader. "O anchetă va fi efectuată pentru a determina originea şi cauzele acestui teribil accident", a adăugat el.

Puternica explozie s-a produs luni, în jurul orei 15.10 (19.10 GMT), în zona comercială din San Cristobal. Explozia a declanşat un incendiu şi o coloană uriaşă de fum. Unda de şoc a zguduit clădirile învecinate.

San Cristobal este a patra cea mai populată provincie din ţară, cu aproape 700.000 de locuitori, din cele zece milioane ai Republicii Dominicane. Oraşul San Cristobal se află la mai puţin de 30 de kilometri de capitala Santo Domingo.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62376794
Cum arată terenul lăsat în urmă de rușii în retragere. Camerele cu termo-viziune detectează minele
Rusia a lansat un atac major cu rachete în partea de vest și de nord-vest a Ucrainei aproape de frontiera cu Polonia și NATO.  
62375655
Cum a fost posibilă tragedia din Hawaii. Sirenele de avertizare performante nu au sunat, hidranții au secat rapid
Sunt cel puțin 99 de morți, dar și 1.300 de dispăruți, după pârjolul din insula hawaiană Maui. Autoritățile avertizează că bilanțul final al deceselor s-ar putea dubla. Și investighează cum a fost posibilă o asemenea tragedie.  
61871508
Actorul Darren Kent, cunoscut pentru rolul din serialul ”Game of Thrones”, a murit la vârsta de doar 36 de ani
Un actor din serialul ”Game of Thrones”, Darren Kent, a murit la vârsta de doar 36 de ani, după o lungă luptă cu o boală nemiloasă.