Erdogan promite roşii ieftine, înaintea alegerilor, şi acuză "teroriştii alimentari"

61995256
Getty

Preşedintel turc promite roşii şi ardei mai ieftini pentru populaţie, în contextul apropierii alegerilor.

 

Municipalităţile din Turcia vor începe să vândă alimente la preţuri reduse pentru a concura cu preţurile în creştere rapidă din supermarketuri şi magazinele mai mici, a anunţat vineri preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, ţintind presupuşii speculanţi, relatează DPA.

"Dacă unii oameni (fac speculă cu preţurile) în supermarketuri sau în alte părţi, atunci municipalităţile vor începe să vândă alimente", a spus Erdogan la un miting de companie în oraşul Sivas din Anatolia.

"Vom introduce acolo produse la cele mai mici preţuri", a declarat el.

Turcia va organiza alegeri locale la 31 martie, iar starea economiei, în special inflaţia ridicată, rămâne o chestiune majoră pentru votanţi.

Rata inflaţiei pentru 2018 a rămas la peste 20%, cu cea mai mare creştere anuală de 30,97% pentru alimente, a precizat luni Institutul de Statistică din Turcia (TurkStat).

Conform TurkStat, preţurile la ardei şi vinete, ambele fiind legume de bază în gospodăriile din Turcia, au crescut cu peste 80% în ianuarie comparativ cu luna anterioară.

Erdogan i-a acuzat vineri pe speculanţii de preţuri că încearcă să îi submineze guvernul. "George şi Hans vor să ne lovească, iar aceşti oameni îi ajută", a spus el, folosind nume occidentale pentru a se referi la puteri străine.

Şeful Trezoreriei şi ministru de finanţe Berat Albayrak, care este ginerele lui Erdogan, a mers chiar mai departe şi a vorbit miercuri despre un "terorism alimentar", conform cotidianului Hurriyet.

Municipalităţile vor deschide într-o primă fază depozite de vânzare la Istanbul şi la Ankara începând de săptămâna viitoare, a adăugat Albayrak.

Guvernul şi-a intensificat auditurile la depozitele alimentare, în timp ce poliţia locală a dat amenzi magazinelor mici şi supermarketurilor pentru preţuri considerate nejustificat de mari, au relatat mass-media din Turcia în această săptămână.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62020345
Primele imagini cu românul care a trăit „ca Harry Potter" în UK. Cine îl ţinea în sclavie
Justiția britanică a făcut dreptate pentru românul care a fost ținut sclav și a trăit ca Harry Potter, sub scări, primind doar 5 lei pe zi, pentru a-și cumpăra biscuiți.
61985640
Români ținuți în sclavie în Italia. Pentru ce erau platiţi cu 1 euro pe zi
Români ținuți ca sclavii în Italia au fost plătiți cu 1-2 euro să voteze în alegerile locale din Eboli, regiunea Salerno, potrivit unor declarații făcute în fața judecătorilor.
61993868
NATO reiterează caracterul "pur defensiv" al sistemului său de apărare antirachetă
NATO consideră că recenta afirmaţie a Rusiei privind sistemul de apărare antirachetă din România constituie "o nouă încercare de a distrage atenţia de la încălcarea de către Moscova a tratatului INF".