Elon Musk: Nava Starship pleacă spre Marte la sfârşitul anului viitor, transportând robotul umanoid Tesla Optimus

62508895
Getty

Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu.

„Nava Starship pleacă spre Marte la sfârşitul anului viitor, transportându-l pe Optimus. Dacă aceste aterizări merg bine, atunci aterizările umane ar putea începe încă din 2029, deşi 2031 este mai probabil”, a declarat multimiliardarul fondator al SpaceX şi prieten apropiat al preşedintelui Donald Trump pe reţeaua sa socială X.

Cu o înălţime de 123 de metri, de mărimea unei clădiri cu 40 de etaje, Starship este cea mai mare şi mai puternică rachetă din lume.

Dar, înainte de a putea efectua aceste misiuni, SpaceX trebuie să demonstreze că mega-racheta este fiabilă, sigură pentru echipaj şi capabilă de realimentare complexă în orbită - esenţială pentru misiunile în spaţiul îndepărtat. Cu toate acestea, compania lui Elon Musk a suferit un nou eşec pe 7 martie, în timpul ultimului său zbor de testare.

La fel ca în timpul testului anterior din ianuarie, uriaşa navă Starship a explodat la altitudine, generând o constelaţie de resturi strălucitoare deasupra Caraibelor, care a perturbat pentru scurt timp traficul aerian.

Primul etaj, booster-ul, a reuşit totuşi să se întoarcă şi să aterizeze într-o manevră spectaculoasă pe care numai SpaceX o stăpâneşte, fiind prins de două braţe mecanice pe rampa de lansare din Texas.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62274190
Preşedintele Germaniei este îngrijorat de impactul rețelelor sociale asupra democrației. „Pierdere a chibzuinţei”
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu consecinţele pe care le are modificarea peisajului mediatic, informează dpa.
62528044
VIDEO: ”Un râu a murit peste noapte”. Dezastru ecologic în Zambia, cu ”efecte devastatoare”: 50 de milioane de litri de acid
Autoritățile și ecologiștii din Zambia se tem de efectele devastatoare ale unei deversări de acid de la o mină deținută de chinezi, care a contaminat un râu important și ar putea afecta milioane de oameni.
62488478
Negocieri asupra unui armistiţiu în Gaza. SUA: „Hamas face un pariu foarte prost crezând că timpul joacă în favoarea sa"
Hamas face "un pariu foarte prost crezând că timpul joacă în favoarea sa", a estimat vineri Casa Albă, care a acuzat mişcarea islamistă palestiniană că vrea să tragă de timp în eliberarea unui ostatic israeliano-american, informează AFP.