Donald Trump, primul discurs despre Starea Națiunii. VIDEO

×
Publicitate

Donald Trump se adresează Congresului în discursul despre Starea naţiunii, cel mai important din mandatul lui. Economia şi imigraţia vor fi temele centrale ale mesajului, mai ales că ultima e cheia adoptării noului buget.

Primul discurs al lui Donald Trump despre Starea Națiunii poate fi urmărit LIVE mai jos, miercuri dimineață de la ora 04:00

Contextul este unul tulbure, întrucât e iminentă audierea președintelui de către procurorul care anchetează amestecul Rusiei în campania electorală americană. Mai mult, directorul adjuct al FBI tocmai a demisionat.

Trump îşi va susţine cel mai important discurs de până acum în condiţii neprielnice. Are cea mai slabă cotă de popularitate dintre toţi preşedinţii ajunși la începutul celui de-al doilea an de mandat, iar un procuror special anchetează legăturile campaniei lui cu ruşii.

Drept urmare, analiştii se aşteaptă că Trump să sublinieze apăsat victoriile de până acum.

Analiştii cred că preşedintele va pune accentul pe realizările de până acum şi va milita pentru alte puncte cu greutate din agenda legislativă.

Reporter: "Dle preşedinte, cum merge pregătirea discursului?"

Donald Trump, preşedintele SUA: "Sper că va fi un discurs bun. Am muncit mult la el."

Donald Trump

Prezent la ceremonia de învestire a celui de-al doilea secretar pentru sănătate din mandatul sau, Donald Trump a enumerat punctele cheie ale discursului pe care îl va susţine marți-amiază în Congres.

Donald Trump, preşedintele SUA: "Vom acoperi subiecte multiple, precum creşterile de pe pieţele financiare şi succesul reducerilor de taxe. E un discurs important. Vom vorbi despre imigraţie. Se vorbeşte despre asta de mulţi, mulţi ani. Dar nimeni nu face nimic. Noi o să facem ceva."

Trump îşi susţine cel mai important discurs de până acum în condiţii neprielnice. Are cea mai slabă cotă de popularitate dintre toţi preşedinţii la începutul celui de-al doilea an de mandat, iar un procuror special anchetează legăturile campaniei lui cu ruşii.

Drept urmare, analiştii se aşteaptă că Trump să sublinieze apăsat victoriile de până acum.

Norm Ornstein, analist American Enterprise Institute:"Îşi va exagera realizările, îşi va asuma tot ce s-a întâmplat pozitiv şi nu va vorbi prea mult de lucrurile pe care nu le-a făcut."

Preşedintele va promite investiţii de aproape două mii de miliarde de dolari în infrastructură. La capitolul securitate, va milita pentru comerţul echitabil şi îşi va reînnoi avertismentele privind Coreea de Nord.

Norm Ornstein, analist American Enterprise Institute:"Sigur vom avea o menţiune sau două a "Omului Rachetă". Nu cred că va spune mare lucru despre Rusia."

Nu va conta numai ce spune Donald Trump, ci şi cine îl va ascultă în plenul Congresului. Aleşii democraţi au anunţat că plănuiesc să poarte negru, în solidaritate victimele hărţuirilor sexuale şi vor invită pe Capitol Hill victime ale abuzurilor şi tineri imigranţi, care riscă să fie expulzaţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61937810
Un nou video de propagandă ISIS îndeamnă la atac. ”Este momentul nostru să ne ridicăm”

Gruparea teroristă Statul Islamic a lansat un nou videoclip de propagandă, prin care își îndeamnă susținătorii să efectueze atacuri teroriste îngrozitoare în țările occidentale.

61937808
Doi români, milionari în lire sterline, după ce au vândut pe internet bunuri pe care nu le aveau

Doi români au produs cel puțin 1,2 milioane de lire sterline într-un an de zile vânzând pe bunuri și servicii pe care nu le aveau, de fapt.

61937807
Violată în copilărie și obligată să se căsătorească cu agresorul. Povestea emoționantă a unei americance

Ajunsă acum la vârsta de 58 de ani, o femeie de culoare din Statele Unite ale Americii luptă împotriva abuzurilor sexuale provocate încă din copilărie.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.