Doi tineri IT-ști au murit electrocutați în fața familiei și a prietenilor. Tragedia s-a înâmplat în timpul unei petreceri

62208514

Doi tineri IT-ști au murit electrocutați duminică, 15 august, în fața prietenilor și a familiei. Aceștia se aflau la o petrecere organizată de corporație, într-un resort de lux din Ucraina.

Vlad Kasner, în vârstă de 26 de ani, și Evgeny Ivanov, 28 de ani, au murit electrocutați în lacul care aparține resortului hotelier, sub privirile familiei și ale prietenilor.

Tinerii se aflau în restort pentru a participa la o petrecere corporatistă. Toți invitații eliberaseră deja camerele, iar după prânz urmau să plece acasă.

„Soțul meu a mers în cameră pentru a mai lua niște lucruri, așa că am decis ca între timp să mă plimb prin împrejurimi. Când m-am apropiat de lac, m-am întâlnit cu fiicele mele și am început să vorbim. Vlad și soția lui erau la câțiva metri de noi. Se căsătoriseră acum o lună și jumătate, îi știam cu toții”, a declarat Alina Gatchenko, director în cadrul companiei IT care a organizat petrecerea.

Grecia anunţă că forţele de la frontieră sunt în alertă pentru evitarea repetării crizei migranţilor din 2015

 

Brusc, cele două copile au început să țipe.

„Am văzut atunci cum Zhenya fuge și sare în apă ca să-l salveze pe Vlad. Doar că și Zhenya a început să aibă convulsii și și-a pierdut instantaneu cunoștiența. Amandoi țipau într-un mod nenatural. Cineva a strigat că în lac este curent electric și că toată lumea să iasă imediat din apă. A fost îngrozitor! Amândoi au murit în fața ochilor noștri. Era și soția lui Vlad, Katya, şi ea a văzut totul. Și apoi fratele lui Zhenya a venit alergând, dar era prea târziu. Cu toţii eram disperaţi, nu înţelegeam ce se întâmplă”, a mai adăugat directorul.

Cel care i-a scos pe cei doi tineri din apă a fost unul dintre paznici, care a intrat în lac pe o placă de surf. După aproximativ nouă minute a sosit și prima ambulanță. Înainte, colegii lor au fost cei care le-au oferit primul ajutor. La scurt timp după, a ajuns și cea de-a doua ambulanță.

Medicii au efectuat tehnicile de resuscitare pentru aproximativ o oră, însă a fost prea târziu.

Unul dintre prietenii celor doi IT-ști spune că neglijența a fost cea care a dus la moartea lor.

Joe Biden și prima doamnă a SUA vor primi a treia doză de vaccin anti-COVID-19

 

„O țeavă și o pompă legate de o cascadă artificială ies în lac. Soțul uneia dintre colegele noastre, electrician de profesie, observase asta şi a spus că nenorocirea care s-a întâmplat a fost doar o chestiune de timp. Sâmbătă, toată lumea a înotat acolo, inclusiv copiii. Este înfricoșător să ne imaginăm cum s-ar fi putut termina totul și câte victime ar fi fost”, a spus directorul.

Vlad Kasner și Evgeny Ivanov au fost înmormântați marți, 17 august. Cel din urmă era tatăl unui băiețel de doar trei ani.

Poliția din regiunea Cernigov a deschis un dosar penal pentru omor din imprudență. Oamenii legii așteaptă rezultatele investigațiilor experților, pentru a determina cauzele și circumstanțele producerii tragediei.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62208497
Joe Biden și prima doamnă a SUA vor primi a treia doză de vaccin anti-COVID-19

Preşedintele SUA, Joe Biden, şi soţia sa, Jill Biden, vor primi a treia doză de vaccin anti-COVID-19 pentru consolidarea imunităţii.

62208496
Grecia anunţă că forţele de la frontieră sunt în alertă pentru evitarea repetării crizei migranţilor din 2015

Forţele de la frontiera Greciei sunt în alertă pentru a se evita repetarea sosirilor în masă de migranţi din 2015, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al guvernului, după revenirea talibanilor la putere în Afganistan, informează Reuters.

62208485
Cei mai mulţi americani consideră că războiul din Afganistan nu a meritat

Cei mai mulţi dintre americanii care au participat la un sondaj realizat de The Associated Press - NORC Center for Public Affairs Research consideră că războiul din Afganistan, cel mai îndelungat purtat de Statele Unite, nu a meritat.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.