Vremea azi, 15 noiembrie. Rămânem cu atmosfera închisă şi rece. Maximele pleacă de la 2 grade în Maramureş

×
Publicitate

Vineri rămânem cu atmosfera închisă şi rece. În sud-est o să picure trecător; în nord şi în centru sunt condiţii de lapoviţă, iar pe la munte mai apar ceva fulguieli.

Maximele pleacă de la 2 grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei şi ajung la 10, poate 11 grade în Dealurile Olteniei şi ale Munteniei.

Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Cerul rămâne acoperit de nori. Apar şi câţiva stropi de ploaie, în special în zona Dobrogei, iar vântul devine mai insistent pe litoral. Temperaturile, comparabile cu cele de ieri, ajung pe la 8...9 grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă încă o zi mohorâtă şi rece, cu cel mult 9 grade pe la amiază. Norii se risipesc pe timpul nopţii şi temperaturile coboară până la zero grade. Acum, dimineaţă s-a lăsat ceaţa pe la câmpie.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. după ce se risipeşte ceata matinală, o să fie înnorat toată ziua. S-ar putea să apară şi o ploaie slabă, dar sunt şi condiţii de lapoviţă în această zonă. În Bucovina se intensifică vântul şi maximă nu trece de 5 grade, dar în Bacău se vor înregistra 9 grade.

Şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş o să picure sau o să fie un pic de lapoviţă. Temperaturile se menţin scăzute şi ajung cu greu la 3...4 grade. Noaptea aduce valori negative, în jur de MINUS 3 grade.

Frigul persistă şi în vestul României. Nici pe aici nu vedem soarele, iar la începutul zilei sunt condiţii de ceaţă pe la câmpie. Vor fi 5....6 grade pe la amiază şi minus 2 grade după lăsarea nopţii.

În Transilvania găsim tot atmosfera închisă şi rece, iar în unele zone pot să apară precipitaţii slabe. La munte o să mai ningă puţin, iar pe creste vântul o să bată destul de tare. Temperaturile lasa de dorit: Vor fi doar 2 grade în Braşov şi la Miercurea Ciuc.

Norii persistă şi în Oltenia, dar pe aici NU o să plouă. Doar în sud-vestul provinciei se intensifică vântul, iar la capitolul temperaturi stăm un pic mai bine decât ieri. În zonele deluroase se pot atinge 11 grade. Până la ora 10, mai multe localităţi din judeţul Gorj se află sub cod galben de ceaţă densă şi vizibilitate redusă.

În ţinuturile sudice avem atmosfera apastoare, înnorări persistente, poate şi câţiva stropi stropi de ploaie pe parcursul zilei. Vântul rămâne domol. Maximele ajung frecvent la 8...9 grade, dar în Dealurile Munteniei se pot înregistra 10...11 grade.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti atmosfera se menţine închisă şi vineri. Nu mai sunt semne de ploaie, iar maximă se opreşte pe la 8 grade. Cerul se degajează pe timpul nopţii, dar se face mai frig decât în noaptea trecută. Vor fi în jur de zero grade în centru şi minus 3 grade la marginea oraşului.

Vremea la Munte

 

La munte urmează încă o zi mohorâtă şi rece. Temperaturile rămân negative în majoritatea masivelor şi mai pot să apară câteva ninsori slabe. Vântul bate mai tare în zonele înalte, iar în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbura atinge viteze de 70 Km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62364002
Vremea azi, 14 noiembrie. Va fi o zi mohorâtă, cu ploi și ceață în mai multe regiuni

Joi avem încă o zi mohorâtă. În Oltenia, în Muntenia și în Dobrogea o să plouă. În celelalte regiuni, pe spații foarte mici, apar precipitații sub toate formele.

62354935
Vremea azi, 13 noiembrie. Vor fi temperaturi scăzute pentru această perioadă și ploi în unele zone

Miercuri avem tot vreme rece pentru această perioadă, deși în sudul și în estul țării temperaturile cresc față de marți. Vor fi doar 2 grade în nord-vest și cel mult 11 grade în zona litoralului.  

62498062
ANM anunță ceaţă densă, gheţuş şi chiciură în localităţi din mai multe judeţe, miercuri

Meteorologii au emis avertizări nowcasting cod galben de ceaţă, valabile până la ora 9:00, în 14 judeţe, unde vizibilitatea va fi redusă şi pot apărea chiciură şi polei.  

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.