Doi adolescenți români, implicați într-o reţea de clonare de carduri în Texas

61973952

Un român în vârstă de 18 ani şi o fetiţă de 11 ani din România au fost prinşi de poliţie în oraşul american Friendswood, din statul Texas, şi sunt suspectaţi că ar face parte dintr-o organizaţie criminală de amploare, relatează chron.com.

Fabrizio Victor Slatineo a fost arestat luni după o oprire în trafic, efectuată de poliţie în baza unei sesizări a unor angajaţi ai unei bănci, potrivit cărora persoanele din maşină au făcut mai multe tranzacţii suspecte la un ATM, a precizat poliţia într-un comunicat, scrie Agerpres.

Pasagerul minor a fost condus la o secţie de poliţie, unde a fost chemată mama fetiţei şi s-a făcut o percheziţie.

Poliţia a găsit mii de dolari cash şi carduri de credit false ascunse într-o borsetă pe care fetiţa o ţinea sub fusta lungă până la pământ. Toate cardurile de credit aveau programate PIN-uri pe ele.

Se crede că cei doi suspecţi făceau parte dintr-o organizaţie mai mare care fura PIN-uri pentru carduri de credit şi de debit, iar apoi clona cardurile şi mergeau de la o bancă la alta pentru a retrage mii de dolari zilnic, a menţionat poliţia.

Slatineo, care este dat în căutare prin Interpol, avea o carte de identitate românească falsă. El este acuzat de deţinere a unor carduri false şi cauţiunea sa a fost stabilită la 60.000 de dolari.

Serviciul de protecţie a copilului a discutat cu mama fetiţei, iar apoi a decis să ia minora în custodie, a precizat poliţia.

În condiţiile în care Slatineo este pus sub acuzare în comitatul Galveston, poliţia din Houston şi din comitatul Harris investighează activităţi criminale similare în zona Houston.

În iunie 2018, trei bărbaţi din România au fost încarceraţi pentru că clonau carduri şi pentru că instalaseră camere pe ATM-uri pentru a fura bani din conturile bancare ale victimelor.

Cristian Viorel Ciobanu, de 31 de ani, Daniel Marius Murăreţu, 40 de ani, şi Bogdan Mirel Constantin, de 34 de ani, făceau parte dintr-un grup care s-a deplasat prin mai multe state americane, printre care Pennsylvania, Virginia şi Texas, pentru a fura bani din conturile bancare ale victimelor.

Ei au folosit carduri false şi PIN-uri furate pentru a scoate cel puţin 390.495 de dolari din conturile bancare ale păgubiţilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
NEWS ALERT Italienii au aflat: Cristi Chivu vrea să transfere un român la Inter Milano!
Citește și...
61973951
Tornadă de foc, filmată pe marginea unui râu din California. VIDEO
Doi americani au surprins un fenomen rar în California, unde izbucnise un incendiu de vegetație, care s-a transformat ulterior într-o tornadă de foc, relatează globalnews.ca.
61973706
După valul de critici, Trump spune că s-a exprimat greșit la întâlnirea cu Putin
Donald Trump spune că s-a exprimat greşit la Helsinki şi că are încredere în concluzia agenţiilor americane privind implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale din 2016 din SUA.
61973948
Răsplata primită de un tânăr care a mers 32 de kilometri pe jos pentru a ajunge la muncă. A izbucnit în lacrimi
Un proprietar al unei companii americane i-a oferit unui angajat o mașină nouă, după ce a parcurs pe jos, toată noaptea, o distanță de 32 de kilometri pentru a ajunge la timp în prima zi de muncă.