Discuţii intercoreene la nivel înalt, miercuri, axate pe stabilirea permanentă a păcii

61930094
Getty

Coreea de Nord şi Coreea de Sud au convenit organizarea, miercuri, a unei reuniuni la nivel înalt la frontiera între cele două state pentru a face să progreseze acordurile la care s-a ajuns la summitul din aprilie, a informat Ministerul Unificării de la Seul

Întâlnirea de miercuri va avea loc în partea sudică a satului de frontieră Panmunjom şi va fi prima între reprezentanţii celor două ţări de la summitul din 27 aprilie între preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi liderul nord-coreean, Kim Jong Un.

Reuniunea va servi pentru crearea unei baze "de dezvoltare durabilă a relaţiilor intercoreene şi stabilirea permanentă a păcii în peninsula coreeană" prin implementarea "Declaraţiei de la Panmunjom", aşa cum este cunoscut textul semnat de Moon şi Kim, a informat Seulul.

În afară de încercarea de a realiza "denuclearizarea totală" a peninsulei, ambele părţi s-au angajat după summit să depună eforturi în vederea unui tratat de pace şi pentru reactivarea schimburilor şi relaţiilor economice bilaterale, aspecte ce vor fi discutate de asemenea la reuniunea de miercuri.

Phenianul va trimite cinci înalţi reprezentanţi: Ri Son-gwon şi Pak Yong-il, preşedintele şi vicepreşedintele forului care gestionează relaţiile intercoreene, Kim Yun-hyok, ministru adjunct al Transporturilor; Won Kil-u, ministru adjunct pentru Cultură şi Sport şi Pak Myong-chol, vicepreşedinte al Comitetului Naţional de Cooperare Economică.

Delegaţia nord-coreeană va fi compusă din 29 de membri, inclusiv jurnalişti.

Coreea de Sud va fi reprezentată de o delegaţie condusă de ministrul Unificării, Cho Myoung-gyon.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61931815
Preşedintele turc, Recep Erdogan, acuză Israelul de "terorism de stat" şi "genocid"
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat luni Israelul de "terorism de stat" şi "genocid", după uciderea a peste cincizeci de palestinieni de către armata israeliană în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluat de Agerpres.
61957522
Prinţul Harry şi Meghan Markle îşi amână luna de miere. Ce vor face imediat după nuntă
Anunţ neaşteptat făcut luni de Palatul Kensington
61958441
Melania Trump, supusă unei intervenții chirurgicale la rinichi. Operația, fără complicații
Melania Trump, prima doamnă a Americii, a fost spitalizată şi supusă, luni, unei intervenţii chirurgicale renale, la Spitalul Naţional Militar Walter Reed situat lângă Washington, conform unui comunicat.