Decizie extrem de rară la Vatican. Papa Francisc a dat afară unul dintre cei mai importanți episcopi, fără nicio explicație

62401613
Shutterstock

Papa Francisc l-a demis pe episcopul Joseph E. Strickland din Tyler, Texas, unul dintre cei mai înverşunaţi critici ai săi în rândul conservatorilor catolici din SUA, relatează Reuters, care citează un comunicat al Vaticanului transmis sâmbătă.

 

Este foarte rar ca un episcop romano-catolic să fie eliberat din funcţie ca atare. De obicei, episcopilor care au probleme cu Vaticanul li se cere înainte să demisioneze, iar papa acceptă demisia. Papii fac astfel de mişcări, considerate drastice, atunci când un episcop refuză cererea de demisie, notează Reuters.

Jospeph Strickland are 65 de ani, cu 10 ani mai puţin decât vârsta obişnuită de pensionare pentru episcopi.

Strickland, un utilizator prolific al reţelelor sociale, care era episcop al diecezei din 2012, a scris pe Twitter la începutul acestui an că respinge "programul Papei care subminează Depozitul Credinţei".

Vaticanul nu a oferit niciun motiv al demiterii episcopului din Texas

Demiterea a urmat unei investigaţii a Vaticanului, la începutul acestui an, privind administrarea diecezei Tyler, despre care presa catolică a spus că a inclus o analiză a modului în care au fost gestionate afacerile financiare.

Demiterea a fost anunţată simultan de Vatican şi de Conferinţa Episcopală din SUA. Niciunul dintre comunicate nu a oferit un motiv.

De asemenea, deocamdată nu există o reacţie din partea lui Strickland. Papa Francisc l-a numit pe episcopul de Austin, Texas, Joe Vasquez, ca administrator interimar al diecezei, se arată în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62401584
Forțele israeliene anunță că ar fi ucis un terorist „care a ținut ostatici o mie de cetățeni din Gaza”

Forțele israeliene au ucis un terorist „care a ținut ostatici aproximativ 1.000 de rezidenți din Gaza la Spitalul Rantisi din Fâșia Gaza”, se arată într-un comunicat al armatei istaeliene, conform Sky News.

62401609
Un cunoscut designer italian a murit la doar 46 de ani. Tocmai preluase o funcție importantă la un brand celebru

Designerul italian Davide Renne a murit la nouă zile de la preluarea funcției de director creativ al Moschino. Acesta avea 46 de ani.

62401608
Un australian atacat de un crocodil a scăpat după ce a mușcat animalul de pleoapă: ”M-a scuturat ca pe o păpușă de cârpe”

Un australian atacat de un crocodil de peste 3 metri a reușit să scape cu viață după ce a mușcat animalul de pleoapă. Bărbatului i-a trebuit apoi mai bine de o lună pentru a se recupera.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.