Cutremur cu magnitunea 5,2 în Italia

61942846
iStock

Un cutremur cu magnitudinea 5,2 s-a produs joi în regiunea Molise din sudul Italiei, a anunţat Institutul naţional de geofizică şi vulcanologie din Italia (INGV), potrivit agenţiei dpa.

Seismul a fost înregistrat la ora locală 20:19 (18:19 GMT) şi a avut epicentrul la 4 kilometri sud-est de oraşul Montecilfone, la o adâncime de 9 kilometri, a precizat INGV.

Montecilfone, situat în provincia Campobasso, se află la aproximativ 300 de kilometri est de Roma. Aceeaşi zonă a fost lovită marţi de un cutremur cu magnitudine 4,7.

Deocamdată nu au fost raportate victime sau pagube după cutremurul de joi. De altfel, nu au existat consecinţe majore nici după seismul produs marţi.

Situată între două plăci tectonice, euro-asiatică şi africană, Italia are cea mai mare parte a teritoriului expusă la un risc seismic ridicat. Mii de zguduiri sunt înregistrate în fiecare an, chiar dacă majoritatea nu sunt resimţite de populaţie, notează AFP.

Știre în curs de actualizare

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Sophie Turner, la Gala Balonului de Aur 2026. Cum a fost surprinsă celebra actriță din Game of Thrones
Citește și...
61980124
Al treilea sex, adoptat în Germania. Pe certificatele de naștere va scrie ”divers”

Guvernul german a adoptat un text care legalizează un "al treilea sex" pe certificatele de naştere.

61980121
Un avion al unei companii chineze a ratat aterizarea pe aeroportul din Manila

Un avion al companiei aeriene chineze XiamenAir s-a prăbușit pe aeroportul Manila din Filipine.

61980110
Qatarul a anunțat că ajută Turcia și investiții și împrumuturi de 15 mld $

Lira turcească incepe sa isi revină după ce Qatarul a promis să ajute Turcia cu împrumuturi si investitii în valoare de 15 miliarde de dolari.

Recomandări
Vladimir lipaev facebook ambasada rusiei in romania
MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil: „O manifestare clară a războiului hibrid”

Ministerul Afacerilor Externe l-a convocat marți, 27 octombrie, pe ambasadorul Federației Ruse la București, în legătură cu sabotajul atribuit Rusiei, care ar fi provocat incendiul din 14 septembrie de pe platforma industrială Carfil din Brașov.

Protest franta steag getty
Datoria suverană a Franței, un risc în creștere pentru euro și pentru Europa. Avertismentul unui laureat Nobel pentru Economie

Franța a devenit unul dintre principalele motive de îngrijorare pe piețele financiare europene, pe fondul creșterii costurilor de împrumut, al datoriei publice ridicate și al dificultăților politice de a reduce deficitul bugetar. 

Luca niculescu id292371 inquam photos octav ganea
Premierul Luca Niculescu, întrebat dacă se vor majora taxele în România: „Știți care este poziția noastră”

Premierul Luca Niculescu a fost întrebat, marți, de jurnaliști, cum vede posibilitatea majorării unor taxe în România în viitorul apropiat, precum impozitul pe profit sau TVA-ul în industria HORECA.