Prognoza meteo azi, 19 decembrie. Vreme caldă în cea mai mare parte a țării. Care vor fi maximele termice

×
Publicitate

Joi, 19 decembrie, vremea se păstrează caldă în cea mai mare parte a țării. Avem atmosferă însorită în majoritatea regiunilor, cer senin la deal și la munte, dar și ceață, dimineața, în unele zone.

Maximele pleacă de la 4 grade în zonele cu ceață persistentă din Transilvania și ajung la 15...16 grade în sudul și în sud-vestul României.

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul, pe unde găsim vreme frumoasă, cu soare și câțiva nori inofensivi. Temperaturile se mențin ridicate pentru data din calendar și ajung la 14 grade în Bărăgan.

Și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei urmează o amiază plăcută, cu maxime peste normalul perioadei, de până la 12 grade. În primele ore, în zonele joase a apărut ceață.

Și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina avem ceață, dimineața, pe la câmpie. În ansamblu, se anunță o zi frumoasă, cu soare la orele amiezii și în jur de 13 grade, pe la Piatra Neamț. Vântul are intensificări pe crestele Orientalilor.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș s-a lăsat ceață la începutul zilei – fenomen care, în unele zone, poate să persiste câteva ore bune. În miezul zilei ar trebui să avem soare, vreme bună și temperaturi de până la 11 grade.

În vestul României, după ce se ridică ceața matinală, iese soarele și se face, din nou, foarte cald pentru această perioadă. Pe la Reșița se ating 15...16 grade. Vântul prinde putere în Munții Banatului, la altitudini mari.

În Transilvania avem ceață densă acum, dimineața, așa că mare atenție dacă porniți la drum cu mașina. În unele zone acest fenomen poate să persiste până în mijlocul zilei. În regiunile mai înalte domină atmosfera însorită, iar vântul bate mai tare în zona Orientalilor.

În Oltenia s-a lăsat ceață pe la câmpie. Apoi se anunță o zi frumoasă, cu cer senin pe la deal și pe la munte. După prânz maximele depășesc cu mult valorile normale și ajung la 15, poate chiar 16 grade în vestul provinciei.

În sudul României cerul se păstrează curat în regiunile deluroase și montane. În rest apar câțiva nori de vreme bună, iar temperaturile vor fi cu vreo 10 grade mai mari decât mediile perioadei.

Vreme frumoasă și caldă în București

În București continuă vremea frumoasă și caldă: avem cer senin în cea mai mare parte a zilei, iar maxima atinge 14 grade. La noapte vor fi ceva condiții de ceață, iar minima ajunge la 1 grad.

Temperaturi ridicate la munte

Și la munte găsim temperaturi foarte ridicate. Nu prea vedem norii, iar vântul se intensifică în zona înaltă din Orientalii și din Munții Apuseni, pe unde suflă cu până la 70 de km/h.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60222141
Fenomenul care apare joi dimineață în jumătate din România. ANM a emis Cod Galben

Mai multe localităţi din 16 judeţe sunt vizate, joi dimineaţa, de atenţionări nowcasting Cod Galben de ceaţă şi depuneri de chiciură, valabile în următoarele ore, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

62505926
Vremea azi, 18 decembrie. Temperaturi ridicate în toată țara. Unde vor fi precipitații

Miercuri, atmosfera se menține însorită în sudul și în sud-estul României. În rest, apar ceva înnorări, iar în nordul Moldovei e posibil să vină și câțiva stropi de ploaie.  

62505570
Cod portocaliu de viscol în România. Care sunt zonele vizate | HARTĂ

Meteorologii anunţă vânt puternic şi polei în cea mai mare parte a ţării, până miercuri dimineaţă la ora 06:00. A fost emis cod portocaliu pentru zona montană înaltă, unde o să fie viscol, iar rafalele de vânt vor ajunge până la 120 de kilometri la oră.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.