Cum a reacționat atacatorul din Southport, care a ucis trei fetițe și a tăiat alți opt copii, când a dat ochii cu un martor

×
Publicitate

Circa 40 de polițiști au fost răniți în timpul protestelor violente izbucnite în orășelul britanic Southport. Revolta a apărut în urma atacului de luni, în care trei fetițe au fost ucise și alți opt copii grav răniți.

Din primele informații, agresorul, un tânăr de 17 ani, ar proveni dintr-o familie de emigranți din Rwanda. Iar violențele din stradă ar fi fost iscate de o grupare de extremă dreaptă din Marea Britanie.

Atenție urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional!

Zeci de oameni s-au adunat ieri pe străzile din Southport pentru a aduce un omagiu fetițelor ucise în atacul cumplit de luni. Dar, în scurt timp, priveghiul colectiv a degenerat într-o confruntare violentă cu polițiștii din zonă.

În prima fază, mai mulți bărbați cu fețele acoperite au început să arunce cu pietre într-o moschee, aflată la 10 minute distanță de locul în care a avut loc atacul. În momentul în care polițiștii au încercat să-i oprească, spiritele s-au încins.

Au urmat ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine. O dubă a poliției și mai multe mașini ale unor localnici au fost incendiate, iar mai multe garduri au fost distruse. Dar manifestanții se pare că nu au fost prea bine primiți de localnici...

Autoritățile condamnă vehement aceste violențe și le pun pe seama susținătorilor așa-numitei Ligi a Apărării Engleze - o grupare de extremă dreaptă, anti-Islam. Din primele informații, ucigașul din atacul de luni, tânărul în vârstă de 17 ani, ar proveni dintr-o familie de emigranți din Rwanda. Dar care nu are legătură cu religia musulmană.

Yvette Cooper, secretar de stat:Scenele de violență pe care le-am văzut pe străzile din Southport nu au nicio legătură cu felul în care comunitatea din Southport s-a strâns, pentru ca locuitorii să se susțină între ei și să sprijine familiile victimelor.”

Cei care au deturnat priveghiul pentru victime cu violențele lor au insultat astfel comunitatea îndurerată. Toți aceștia vor fi trași la răspundere conform legii - a transmis, printr-o postare pe rețeua X, premierul britanic Keir Starmer.

Între timp, poliția britanică a dat publicității numele și fotografiile celor trei fetițe ucise. Copilele aveau șase, șapte și nouă ani. Atacul - în care au mai fost răniți alți opt copii și doi adulți - a șocat o lume întreagă.

Anchetatorii au reușit să refacă traseul criminalului. După ce a fost filmat plimbându-se agitat prin zonă, cu 20 de minute înainte, atacatorul - care purta un hanorac cu gluga trasă pe cap și o mască sanitară - a ajuns la centrul comunitar cu un taxi. A coborât fără să plătească, a intrat în clădire și s-a năpustit într-o încăpere unde 25 de copii luau parte la activități de vacanță - exersau yoga, învățau să danseze pe muzica lui Taylor Swift, ori să confecționeze brățări artizanale.

Individul s-a năpustit cu brutalitate aspura celor mici.

Două profesoare de la clubul în care era organizat atelierul de yoga pentru copii au fost grav rănite în timp ce încercau să îi apere pe cei mici, până la intervenția polițiștilor. De asemenea, un antreprenor local, care a încercat să-l oprească și dezarmeze pe atacator, a fost înjunghiat în picior.

Primii martori care au ajuns la locul atacului descriu cu groază imaginile copiilor plini de sânge.

Martor: „Am sărit din mașină și am întrebat o femeie (rănită) dacă e bine. Pur și simplu era complet în stare de șoc și avea sânge pe tot corpul. S-a uitat la mine și a strigat: „Ăla omoară copii acolo, îi ucide pe copii!”. Îmi amintesc că am deschis ușa și am strigat să văd dacă e cineva acolo. M-am îndreptat spre scări și am pășit pe primele treapte iar când am ridicat privirea și l-am văzut pe individ sus în capul scării îmbrăcat sport, cu glugă pe cap și cu un cuțit în mână. Parcă nu se aștepta să apar acolo, dar ne-am uitat unul la altul și apoi a luat-o la fugă.”

Bărbatul mai povestește că a durat circa 10 minute până când au apărut primii polițiști și au intrat în clădire și imobilizat pe atacator.

Potrivit poliției, suspectul nu a avut complici, nici vreo legătură cu terorismul. Dar anchetatorii încă încearcă să afle ce l-a determinat să atace cu atâta brutalitate copii inocenți.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Percheziții în Parlamentul Republicii Moldova într-un caz de „trădare de patrie”. Un înalt oficial ar fi spionat pentru ruși

Angajații Serviciului de Informații și Securitate au făcut azi percheziții în Parlamentul din Republia Moldova. Iar potrivit presei de la Chișinău, vizat ar fi șeful Direcției juridice a Parlamentului pentru spionaj în favoarea Rusiei.  

Atac lansat de armata SUA în Orientul Mijlociu, la scurt timp după uciderea liderului Hamas. Tensiuni uriașe în regiune

Armata Statelor Unite a efectuat o lovitură în Irak în legitimă apărare, în timp ce tensiunile regionale se agravează.

Statul din UE și NATO acuzat că le permite spionilor ruși să pătrundă mai ușor în Europa

Există o temere uriașă la nivelul Uniunii Europene, potrivit căreia una dintre statele membre al blocului comunitar ar ușura regulile de imigrare pentru ruși.

Recomandări
Măsurile luate de Guvern după protestul fermierilor din București. „Nu a participat nicio asociație din sectorul ovinelor”

Guvernul a reacționat după protestul fermierilor de marți din București și a transmis primele măsuri la problemele semnalate.

Ursula von der Leyen, discurs privind starea Uniunii. Face apel la combaterea „ultranaţionaliştilor” şi „antieuropenilor”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranaţionaliştilor" şi "antieuropenilor", în cadrul discursului său privind starea Uniunii de miercuri, din plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.

Surse: Nicușor Dan ar putea desemna direct noul premier. Partidele nu ar fi fost convocate încă la consultări

Președintele Nicușor Dan nu ar fi convocat, până miercuri la ora 10:00, nici consultări informale, nici oficiale cu liderii partidelor pentru desemnarea unui nou premier.