Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”

62446816
Getty
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, alături de zeci de credincioși din Moscova. Slujba a fost oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.

Vladimir Putin, într-un costum de culoare închisă, cămaşă albă şi cravată roşu închis, a fost filmat în principala biserică din capitala rusă- Catedrala Hristos Mântuitorul- alături de primarul Moscovei, Serghei Sobianin, fiecare ţinând în mână o candelă roşie aprinsă, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

Liderul rus şi-a făcut cruce de mai multe ori în timpul slujbei, care a început sâmbătă seara târziu şi a durat până la primele ore ale zilei de duminică. Când patriarhul Kirill a anunţat "Hristos a înviat!", Putin s-a alăturat celorlalţi credincioşi care au răspuns: "Adevărat a înviat!", notează agenţia britanică de presă.

Capul bisericii ruse a sprijinit cu tărie războiul din Ucraina, intrat deja în al treilea an. Zeci de mii de oameni au fost ucişi şi milioane de oameni și-au abandonat casele de când Putin a ordonat invadarea ţării vecine, în februarie 2022.

În cadrul slujbei de Înviere, patriarhul rus s-a rugat pentru protejarea "graniţelor sfinte" ale Rusiei, exprimându-şi speranţa că Dumnezeu va opri "luptele interne" între Rusia şi Ucraina, a relatat agenţia de presă de stat TASS.

Creştinii ortodocşi, inclusiv Biserica Ortodoxă Rusă, respectă calendarul iulian şi sărbătoresc Paştele în acest weekend, în timp ce majoritatea bisericilor occidentale a celebrat marea sărbătoare pe 31 martie, după calendarul gregorian.

Putin participă întotdeauna la slujbe în timpul marilor sărbători bisericeşti. De Crăciun, el participă de obicei la slujbe în biserici mai mici din afara Moscovei.

De Paşte, el merge în mod tradiţional la Catedrala Hristos Mântuitorul, care a fost reconstruită în perioada post-sovietică şi care a devenit un simbol al relaţiei simbiotice a statului cu Biserica Ortodoxă.

Biserica rusă, condusă de patriarhul Kirill, a luat măsuri drastice împotriva disidenţei interne, un preot a fost exclus pentru că a refuzat să se roage ca Dumnezeu să ghideze Rusia spre victoria asupra Ucrainei, iar un alt preot a fost suspendat pentru că a oficiat slujba de pomenire la mormântul lui Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei care a murit într-o colonie penitenciară din regiunea arctică în februarie.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62349274
SUA dă o nouă lovitură Rusiei. O interdicție care va perturba capacitatea lui Putin de a finanţa invazia în Ucraina

Statele Unite se pregătesc din 2022 pentru posibilitatea ca preşedintele rus Vladimir Putin să înceteze să le mai vândă combustibil nuclear.

62446811
Cine este omul care nu are ce să facă, pur și simplu, cu 189 de miliarde de dolari în numerar. ”Nu mă deranjează”

Berkshire Hathaway şi-a redus semnificativ participaţia enormă la Apple în primul trimestru, iar conglomeratul lui Warren Buffett şi-a lăsat rezervele de numerar să crească până la un record de 189 de miliarde de dolari, relatează Reuters.

 

62446762
Legendă a cinematografiei, Francis Ford Coppola lansează trailerul filmului la care lucrează de 20 de ani

Hollywood-ul ne-a trimis un cadou de Paște.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.