Anul Nou budist, sărbătorit pe gheața lacului Baikal, în Rusia

×
Publicitate

Cel mai vechi şi adânc lac din lume, Baikal, a fost marți locul unei petreceri uriaşe.

Îngheţat bocnă în urma temperaturilor negative din Siberia, localnicii au dansat pe el pentru a sărbători Anul Nou Budist.

Gheaţa lacului Baikal a rezistat cu brio mişcărilor de dans. Plini de energie şi tot timpul cu zâmbetul pe buze, sute de mongolezi au marcat astfel trecerea în noul an budist.

Sergey Batlaev, coordinatorul dansului: „Cel mai important este ca participanţii să se țină tot timpul de mână. A doua regulă este să danseze în funcție de mișcarea soarelui sau în sensul acelor de ceasornic. Iar a treia regulă este că în toate mișcările, trebuie să îşi miște activ umerii”.

La eveniment au participat şi o parte dintre locuitorii Buriatiei, un teritoriu autonom din sudul Siberiei, a cărei populaţie e înrudită cu mongolii. Pentru că tradiţiile lor sunt pe cale de dispariţie, organizatorii evenimentului le-au inclus în program pentru a le menţine vii. Una dintre ele a fost datina ceremoniei de căsătorie, un obicei ce se ţine şi azi pe acele meleaguri izolate.

Bair Tsypylov, prezentatorul evenimentului: „În trecut, buriaţii nu aveau registre speciale de căsătorie. În schimb, aveau acest obicei: tații fiecărui membru al cuplului proaspăt căsătorit purtau curele sau textile speciale în jurul brâlui, iar când copiii lor se căsătoreau făceau schimb de centuri. Acest lucru însemna că cele două familii se înrudeau unite, iar prin acest schimb căsătoria era considerată oficială”.

Cu ocazia evenimentului au fost realizate şi 8 sculpturi uriaşe din gheaţă, care i-au fermecat pe vizitatori.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62112182
Cum a devenit o clădire din SUA atracție turistică, dintr-o greșeală
Clădirea din Dallas care săptămâna trecută nu s-a lăsat doborâtă în urma imploziei, a devenit atracţie turistică.
62112176
Proteste violente în două insule grecești, din cauza unor centre pentru migranți
Marți a fost o zi cu proteste violente în două insule greceşti, Lesbos şi Chios, unde localnicii s-au revoltat faţă de construcţia unor centre pentru migranţi.
62112167
Coșmarul românilor din Italia, din cauza coronavirusului: „Nu mai sunt provizii, nu mai e nimic”
În Italia, unde s-au înregistrat 11 decese, numărul îmbolnăvirilor a trecut de 320. Majoritatea cazurilor sunt în nordul Peninsulei, acolo unde locuiesc şi foarte mulţi români.