Condiția pentru intrarea României în Schengen: scăderea cererilor de azil în Austria

62310973
IMAGO

România va intra în Schengen dacă se va constata în următoarele luni o scădere a cererilor de azil în Austria, a sugerat ministrul de externe Alexander Schallenberg.

„Nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen", dacă se vor lua măsuri, astfel încât în următoarele luni ţara sa să constate o scădere a numărului solicitanţilor de azil. Veto-ul pe care Viena l-a spus aderării României şi Bulgariei la Schengen a fost unul „de moment" şi nu este „pentru totdeauna", a declarat el într-un interviu.


„Sunt încrezător că vom reuşi să luăm cu adevărat măsuri aici, în următoarele câteva luni, astfel încât cifrele să scadă. Apoi, nimic nu va mai sta în calea extinderii spaţiului Schengen. La urma urmei, nu am spus că nu ne putem înţelege pe acest subiect niciodată, ci doar în acest moment", a spus Alexander Schallenberg într-un interviu pentru agenţia austriacă de presă APA, preluat de news.ro.

În ceea ce priveşte cererile ministrului pentru Europa, Karoline Edtstadler (ÖVP), şi ale cancelarului Nehammer de a ridica garduri la frontierele externe ale UE, Schallenberg susţine că "ar exista o bază legală şi ar exista mijloace financiare pentru a face acest lucru".

Ministrul Alexander Schallenberg, care face parte din acelaşi partid conservator OeVP al cancelarului Karl Nehammer, nu consideră că  Austria este izolată în cadrul UE prin controversatul său veto împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen şi susţine pe deplin decizia guvernului federal.

„Acesta este un proces de discuţie complet normal", se apără şeful diplomaţiei de la Viena referindu-se la demersul de a bloca extinderea Schengen în cazul României şi Bulgariei. Dacă Austria, ca stat aflat "în centrul continentului", are cel mai mare număr de cereri de azil din Europa, „atunci ceva nu este în regulă", a argumentat el. Austria este "înconjurată de state UE şi de state Schengen, cu excepţia Elveţiei şi a Liechtensteinului". În condiţiile în care ţara se confruntă cu atât de multe cereri de azil, „este legitim să spunem că avem nevoie de sprijin". Aceasta nu este o problemă bilaterală, ci o problemă "paneuropeană", a explicat Alexander Schallenberg în interviul acordat agenţiei APA.

Cum funcționează „turismul de azil”

Ministrul de externe este convins, pe de altă parte, că discuţiile din cadrul Consiliului European au condus la o "conştientizare mai puternică" a acestor probleme.

Pe de altă parte, Schallenberg a calificat drept "un nonsens total" informaţiile din presă potrivit cărora problema ar fi fost ridicată de politicienii ÖVP doar din motive de politică internă. "Nu vrem să fim lăsaţi singuri cu această problemă", a insistat el.

Ministrul de externe îl apără pe cancelarul federal Karl Nehammer, care a folosit termenul de „turism de azil". „Cum altfel poţi să numeşti asta?" se întreabă el. Oamenii „zburau la Belgrad sub pretexte false şi se foloseau de scutirea de vize acordată de Serbia pentru a fi apoi introduşi ilegal în UE", a spus el. Este vorba de „trafic de fiinţe umane" şi de „abuzul unui sistem care este conceput pentru a oferi protecţie persoanelor care au cu adevărat nevoie de ea". Cu toate acestea, „marea majoritate a persoanelor care vin sunt tunisieni, indieni, pakistanezi, egipteni" , a arătat Schallenberg. Cei mai mulţi dintre ei nu au nicio perspectivă de azil, dar reprezintă o povară pentru sistem. În acelaşi timp, este nevoie şi de posibilitatea unei migraţii economice reglementate, recunoaşte el.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62310972
Serghei Șoigu spune că a inspectat în Ucraina trupele din prima linie a războiului. Cum s-a filmat ministrul rus al Apărării

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a inspectat trupele ţării implicate în "operaţiunea militară specială” a Moscovei în Ucraina, a anunţat, duminică, Ministerul Apărării, citat de Reuters.

 

61881192
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică în largul coastei estice, anunţă armata sud-coreeană

Coreea de Nord a lansat, duminică, o rachetă balistică în apele din largul coastei estice, au declarat oficiali sud-coreeni şi japonezi, citaţi de AP.

 

62310949
Decizie istorică peste Prut. Republica Moldova nu va mai consuma gaze livrate din Rusia

Vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că, pentru prima dată în istorie, Republica Moldova nu va mai consuma gaze din Rusia.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.