Coaliția IPEF. Care sunt țările din Asia cu care SUA se aliază împotriva Chinei

62285798
Shutterstock

Dezvoltarea digitală şi a energiilor regenerabile, dreptul muncii mai exigent, mobilizare anticorupţie: Statele Unite au pus, la Los Angeles, bazele unei alianţe cu 13 ţări din zona Asia-Pacific, pentru a se prezenta ca o alternativă la China în regiune.

 

După două zile de negocieri, ţările noului Cadru Economic Indo-Pacific pentru Prosperitate (IPEF), o iniţiativă lansată în mai de către preşedintele american Joe Biden, au aprobat o declaraţie comună de angajament pentru a se angaja să coopereze în patru domenii: comerţul (economia digitală în special), lanţurile de aprovizionare (afectate de pandemie), energia verde şi lupta împotriva corupţiei.

Acordul ”va crea locuri de muncă atât în Statele Unite, cât şi în celelalte ţări ale IPEF”, a afirmat secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo, la încheierea acestei prime întâlniri fizice dintre cei 14 membri ai alianţei.

Textul adoptat constituie ”o foaie de parcurs pentru viitoare discuţii”, a adăugat ea, salutând ”consensul” dintre ţările membre.

Noua alianță este deja criticată

Cu toate acestea, India a refuzat să se angajeze în dosarele comerţ şi economie digitală.

Cu acest nou parteneriat comercial, administraţia Biden speră să reconstruiască pilonul economic al diplomaţiei sale în regiune.

În 2017, Donald Trump, pe atunci preşedinte, s-a retras din Tratatul de liber schimb transpacific (TPP), lăsând câmpul liber Chinei, a cărei economie este esenţială pentru mulţi vecini, pentru a-şi exercita influenţa.

Dar această alianţă este deja criticată şi unii experţi pun la îndoială sfera ei reală, dincolo de un simplu simbol pentru a oferi o alternativă la China ţărilor din regiunea Asia-Pacific.

Sunt astfel excluse orice reduceri de tarife sau facilitarea accesului pe piaţa americană.

După retragerea Statelor Unite din TPP, care a fost încheiat în cele din urmă fără Washington în 2018, preşedintele Biden exclude un acord major de liber schimb, în pofida aspiraţiilor mai multor puteri asiatice: opinia publică americană îl vede ca pe o ameninţare pentru locurile de muncă din Statele Unite.

Care sunt țările din IPEF

În ciuda contururilor încă vagi ale IPEF, cercurile de afaceri americane par să susţină acest nou compromis.

"Dacă Statele Unite rămân absente din regiune, este un risc, China este cunoscută pentru sprijinul acordat (acestor ţări), uitaţi-vă la acordurile pe care le încheie în materie de infrastructură", a declarat pentru AFP un participant la summit.

"Acest ajutor vine şi cu condiţiile lor şi, pe termen lung, poate dăuna cu adevărat afacerilor americane din regiune", a adăugat el.

Structurat în jurul Statelor Unite, IPEF reuneşte Australia, Brunei, Insulele Fiji, India, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud, Malaezia, Noua Zeelandă, Filipine, Singapore, Thailanda şi Vietnam.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62285339
Ziua înmormântării reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi declarată sărbătoare legală naţională

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a aprobat un ordin ca ziua în care regina Elisabeta a II-a va fi înmormântată să fie declarată sărbătoare legală naţională.

62268015
Vladimir Putin îl felicită pe Charles al III-lea după proclamarea sa ca rege: „Sănătate de fier şi numai bine”

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, i-a trimis sâmbătă o telegramă de felicitare lui Charles al III-lea după proclamarea sa oficială ca monarh al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al altor 14 ţări din Commonwealth.

62285716
Regele Charles al III-lea a depus jurământul și a semnat proclamația
Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.