China va interzice strănutul și tușitul fără acoperirea nasului ori a gurii în locurile publice

62122057
Getty

Oraşul Beijing va interzice de la 1 iunie o serie de comportamente 'necivilizate', în vederea creşterii igienei în locurile publice, în plină pandemie de coronavirus, au anunţat duminică autorităţile locale din capitala chineză, informează AFP.

Astfel, pe noua listă de contravenţii în capitala chineză figurează strănutul sau tuşitul fără acoperirea nasului ori a gurii şi absenţa măştii în caz de boală. Locuitorilor din Beijing li se mai cere să se ''comporte adecvat'' în public.

Noua reglementare impune, de asemenea, instalarea de marcaje pentru distanţarea socială în locurile publice din Beijing.

Beijingul, oraş cu peste 20 de milioane de locuitori, descurajează deja o serie de atitudini 'necivilizate', precum scuipatul în public, aruncarea deşeurilor la întâmplare, plimbatul câinilor fără lesă şi fumatul în locurile unde acest lucru este interzis.

China, care potrivit propriilor declaraţii a înregistrat pe teritoriul său aproximativ 82.000 de persoane infectate cu COVID-19 şi 4.632 decese cauzate de această boală, a fost prima ţară lovită de epidemie.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62122046
Studiu: Copiii, puţin probabil să transmită coronavirusul între ei sau adulţilor

Un studiu al Centrului de sănătate pentru Cercetarea şi Supravegherea Imunizării (HCIRS) din New South Wales arată că este puţin probabil ca noul coronavirus să fie transmis de copii, citează The Guardian.

62122031
Un bărbat ține concerte la acordeon pentru vecinii săi. „Ce poate fi mai normal”

Una dintre cele mai neplăcute părţi ale carantinei forţate, în care sunt nevoiţi să trăiască milioane de oameni din ţările afectate de epidemie, este, fără doar şi poate, obligaţia de a sta acasă.

62122026
O mamă și fiul ei au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. Peste 55.000 de decese în SUA

În Statele Unite, tributul de vieți omenești al pandemiei crește amețitor de la zi la zi. Peste 55.000 de americani au murit până acum, mai mult de un sfert dintre victimele la nivel global.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.