Cel puţin trei morţi într-un atac armat într-o universitate din Filipine. VIDEO

62274120

Trei persoane au fost ucise duminică într-un atac armat la o universitate din capitala Filipinelor, Manila, în ceea ce, conform autorităţilor, pare să fie un asasinat ţintit, potrivit AFP.

Incidentul s-a produs la Universitatea Ateneo din Manila în momentul în care studenţi la Drept şi familiile lor se adunau pentru o ceremonie de înmânare de diplome la care urma să asiste şi preşedintele Curţii Supreme.

 

Rose Furigay, fost primar al unui oraş din provincia sudică Basilan şi a cărei fiică se număra printre absolvenţi, a fost ucisă, a declarat Joy Belmonte, primarul aglomerării urbane unde s-a derulat atacul, Quenzon City.

Asistentul lui Rose Furigay şi un agent de securitate al universităţii au murit de asemenea. Presupusul atacator a fost arestat, potrivit Agerpres.

 

Fiica lui Rose Furigay a fost rănită şi se află în "stare stabilă" la spital, conform poliţiei.

"Suntem extrem de îndureraţi şi îndoliaţi de acest eveniment", a declarat Joy Belmonte pentru AFP.

Atacurile în şcoli şi universităţi sunt rare în Filipine, în ciuda regulilor laxe privind armele de foc. Însă asasinatele ţintite asupra politicienilor sunt destul de dese, în special în timpul alegerilor.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62274118
UE vrea să înlocuiască gazele din Rusia cu livrări din Nigeria. Ce probleme ar putea întâmpina
Uniunea Europeană este interesată să obţină livrările suplimentare de gaze naturale din Nigeria, într-un moment în care blocul comunitar se pregăteşte pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti.
62274111
Imagini virale cu un soldat rus care cade de pe tanc | VIDEO
Un moment comic a fost surprins de camerele de luat vederi. Un șofer rus a pornit în trombă cu blindatul, iar unul din colegii săi și-a pierdut echilibrul și a căzut.  
62273842
Alertă extremă în Spania, unde temperaturile de duminică vor fi de 45 de grade Celsius
Valul de caniculă care a afectat Spania începând cu 9 iulie nu s-a încheiat, duminică fiind aşteptate temperaturi extreme în sudul ţării, unde temperatura ar putea ajunge la 45 de grade Celsius.