Ce spun românii prinși în infernul din Los Angeles. ”Ce am văzut este o catastofă, arată post-apocaliptic”

×
Publicitate

Incendiile continuă să facă ravagii în Los Angeles, unde doar unul din cele cinci focare este ținut sub control.  

În schimb, un al șaselea incendiu de vegetație a izbucnit într-o zonă muntoasă de lângă oraș. Până acum, vâlvătaia a pârjolit peste 12.000 de hectare și a distrus 5.000 de construcții.

6 oameni au pierit. Sunt și români prinși în acest infern. Între timp, președintele Joe Biden a anunțat că va trimite ajutoare federale în sudul Californiei.

Familiile care și-au abandonat locuințele au urmărit cu groază, prin intermediul camerelor de supraveghere care transmiteau imagini în direct, cum flăcări uriașe le cuprind casele.

Totul a fost distrus în câteva minute...”.

În infernul din sudul Californiei au fost prinși și mai mulți români. Nu vor uita prea curând momentele de haos și teamă din timpul operațiunilor de evacuare.

Teofil Velici, român din Los Angeles: „Lumea își lăsa mașina în mijlocul drumului și o luau pe jos își luau hainele, își luau toate bagajele si plecau, o nebunie totală. Toată lumea este disperată. Toata lumea fuge din calea focului, oamenii și-au luat ce aveau mai de preț”.

Flăcările au ajuns până la 100 de metri de locuința lui Cristian Tudor.

Cristian Tudor: ”După ce am văzut focul, mi-am făcut bagajele, două genți și un rucsac, m-am urcat în mașină și am dat să ies din garaj. Am stat 45 de minute doar să ies în fața blocului. Toată lumea a fost panicată, se claxona”.

Am ieșit din aglomerația aceea foarte mare. Suntem pe Holywood Boulevard, acum. Amandoi suntem bine”.

La aproape 24 de ore de când a izbucnit, incendiul din Hollywood Hills este sub control.

Teofil Velici, român din Los Angeles: ”Ce am văzut este o catastrofă, arată post-apocaliptic, arată ca un scenariu de film. Mi-am dorit sa fie un scenariu de film, dar din păcate asta este realitatea”.

Incendiul din Palisades Valley - cel mai grav din istoria orașului Los Angeles - a făcut scrum mii de clădiri. Privit din aer, dezastrul este uluitor.

E prima dacă când privim de sus distrugerile și realizăm ce înseamnă de fapt 1.000 de locuințe arse în zona Palisades. Nu mi-am imaginat niciodată că o să văd așa ceva”.

În zonele unde incendiul a fost stins, oamenii s-au putut întoarce la ce a mai rămas din casele lor. Pe mulți, pierderile i-au compleșit.

”Nu mai avem nimic. Totul a ars”

Am vrut să văd dacă a mai rămas ceva. În special, dacă au scăpat obiectele cu valoare sentimentală. Mama a murit și ne rămăseseră doar câteva lucruri de la ea”.

În localitatea Altadena, focul a lăsat în urmă cartiere desprinse parcă din filmele apocaliptice.

Nu mai avem nimic. Totul a ars. Copiii mei s-au născut în casa asta, aici i-am crescut. Eu am ridicat locuința acum 20 de ani și nu a mai rămas nimic din ea. Tot cartierul a ars. Nu știu cum ne vom reveni. Nici măcar nu știu de unde să începem”.

Același incendiu amenință un observator astronomic cu valoare istorică și mai multe turnuri de comunicații aflate într-o zonă deluroasă.

Flăcările au înghițit și casele unor vedete de prim rang de la Hollywood. N-a mai rămas nimic din proprietatea de 5 milioane de dolari a lui Anthony Hopkins. Și Paris Hilton și-a pierdut locuința din Malibu, la scurt după ce a fugit cu animalele de companie.

Paris Hilton, starletă: „Am găsit pe toată lumea, am pregătit mașina și suntem gata să plecăm spre hotel. Flăcările sunt uriașe, de un roșu aprins”.

Victoria Seabrook, expert meteo, Sky News: ”Nu știm încă ce a declanșat incendiile. Știm însă că au fost alimentate de vântul uscat și foarte puternic care bate dinspre nord-est. Pompierii spun că umiditatea scăzută, solul uscat și vântul foarte puternic au înrăutățit cât se poate de mult condițiile pentru incendii”. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Der Spiegel: Scholz blochează un pachet suplimentar de ajutor militar de trei miliarde de euro pentru Ucraina

Ministrul german de externe Annalena Bärbock și ministrul Apărării Boris Pistorius au propus alocarea a trei miliarde de euro suplimentare pentru asistență militară urgentă Ucrainei, dar cancelarul german Olaf Scholf se opune acestui lucru.

Ursula von der Leyen, după ce Donald Trump a anunțat că vrea Groenlanda: SUA şi Europa sunt mai puternice împreună

SUA şi Europa sunt "mai puternice împreună", au declarat joi principalii doi lideri ai Uniunii Europene, Ursula von der Leyen şi Antonio Costa, după ce declaraţiile preşedintelui Donald Trump despre Groenlanda au provocat "neînţelegerea" europenilor.

Festival de sculpturi în gheață. Artiști din toată lumea creează vietăți mitologice și personaje de poveste

Sculptori în gheață din toată lumea și-au dat întâlnire zilele acestea la Harbin, în China.  

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.