Case îngropate în noroi și persoane dispărute, după ce un baraj minier s-a rupt. VIDEO

×
Publicitate

Mai multe persoane au murit, vineri, în Brazilia, după ce un baraj minier s-a rupt.

„Potrivit mărturiilor pe care le avem, există mai mulţi morţi'', a spus un responsail al pompierilor, precizând că un torent de noroi a acoperit „întreaga zonă din jurul barajului'', conform AFP, citat de Agerpres.

Potrivit BBC News, 200 de persoane au fost date dispărute.

Baraj rupt in Brazilia

În 2015, ruperea unui baraj de deşeuri miniere a provocat 19 morţi în Mariana, o altă localitate din statul Minas Gerais, o tragedie considerată cel mai grav dezastru de mediu din istoria Braziliei.

Barajul, care s-a rupt vineri, aparţine gigantului minier Vale, care a confirmat incidentul într-un comunicat şi a afirmat că „prioritatea totală este de a apăra viaţa angajaţilor şi a locuitorilor''.

În imagini impresionante realizate din aer şi difuzate de pompieri se poate vedea un torent de noroi de culoare maro care acoperă suprafeţe imense de vegetaţie. Într-o altă imagine se poate vedea cum noroiul se scurge cu putere peste o şosea.

Baraj rupt in Brazilia

Televiziunea Globonews a difuzat de asemenea imagini realizate din elicopter care arată locuinţe parţial distruse, unele înghiţite pe jumătate de noroi.

Municipalitatea din Brumadinho a difuzat pe reţelele sociale un comunicat în care îi cere populaţiei să se îndepărteze de albia răului Paraopeba.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Apariție surpriză la meciul lui Cristi Chivu din Serie A! David Popovici, primit cu un cadou special de Inter
Citește și...
62017289
Incident aviatic în Alpii italieni. Sunt 5 morți
Cinci persoane au murit, vineri, deasupra Alpilor italieni, după ce un elicopter s-a ciocnit cu un avion de turism de mici dimensiuni.
61990607
Ucraina acuză Rusia că ar folosi atacuri cibernetice, înaintea alegerilor prezidențiale
Hackeri controlați cel mai probabil de Rusia și-au intensificat eforturile de a perturba alegerile prezidențiale care vor avea loc în Ucraina în luna martie, susține Serghei Demdiuk, șeful Serviciului ucrainean de Protecție Informatică.
62017285
Australia se confruntă cu cele mai ridicate temperaturi din ultimii 10 ani
În celălalt capăt al lumii, căldura face probleme. În Tasmania, de pildă, ard pădurile.