Carnagiu provocat de un camion rămas fără frâne, în Turcia. Sunt 16 morţi şi 29 de răniţi. VIDEO

×
Publicitate

Şaisprezece persoane au murit şi 29 au fost rănite după ce un camion rămas fără frâne a intrat în mulţime într-un oraş din sud-estul Turciei, a anunţat sâmbătă ministrul turc al sănătăţii, potrivit AFP.

'Şaisprezece persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 29 au fost rănite, dintre care opt grav, într-un accident survenit din cauza ruperii frânelor unui camion care a intrat într-o mulţime la Derik', în provincia Mardin, a transmis ministrul Fahrettin Koca pe Twitter, informează Agerpres.

Imagini video difuzate de presa turcă arată cum un şofer pierde controlul camionului, lovind în plină viteză mai multe vehicule şi pietoni care încercau să fugă.

Potrivit agenţiei oficiale Anadolu, un accident de circulaţie în care fuseseră implicate trei vehicule se produsese în acelaşi loc cu puţin timp înainte, iar echipe de salvare se aflau la faţa locului atunci când camionul a intrat în mulţime.

Sâmbătă, un alt accident în care au fost implicate o ambulanţă şi un autocar s-a soldat cu 16 morţi şi 21 de răniţi pe o autostradă care face legătura între Gaziantep şi Nizip, în sud-estul ţării, la circa 250 km mai la est de Derik.

Potrivit agenţiei de presă turce DHA, care a difuzat şi imagini, o ambulanţă, o maşină de pompieri şi un vehicul cu o echipă de jurnalişti, care se deplasaseră la locul unui alt accident, au fost lovite în plin de un autocar.

Conform presei locale, printre cei decedaţi se numără patru membri ai echipei de salvare, trei pompieri şi doi jurnalişti ai agenţiei turce Ilhas.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62280238
Gest extrem. De ce și-a injectat o adolescentă sângele cu HIV al iubitului

O adolescentă și-a injectat sângele cu HIV al iubitului său pentru a dovedi că dragostea ei este reală.

62280201
Experiența unui belgian prins de furtună pe mare. „Am văzut un zid de nori îndreptându-se către noi. Părea rupt dintr-un SF”

Pe cât de neîndurătoare au fost căldurile din aceasta vară, pe atât de mare este virulența furtunilor care pun capăt caniculei. Din Spania până în Austria, țările europene au fost măturate de ploi însoțite de grindină și vânt sălbatic.

62280215
Ce s-a întâmplat la doar câteva ore după ce Vladimir Putin s-a angajat să permită accesul experților în centrala Zaporojie

Atacurile din ce în ce mai frecvente în spatele liniilor rusești pun presiune pe armata rusă, dar au și un puternic impact psihologic asupra liderului de la Kremlin.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.