ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul de pe E85 în care au murit trei surori. Plecaseră să își viziteze rudele

62279589

Drumul european 85, care de-a lungul vremii, a fost supranumit „drumul morții”, a făcut iarăși victime. Trei surori și-au pierdut viața, într-un accident produs în apropiere de Buzău.

Mașina lor, s-a izbit violent pe contrasens, de un vehicul care la rândul său, a fost lovit de un camion. Din mașina femeilor, a scăpat cu viață doar șoferul - soțul uneia dintre ele. În celelalte vehicule, 4 oameni au fost răniți.

Cele trei surori se reuniseră în Buzău ca să își viziteze rudele și să petreacă, împreună, câteva zile. Mai aveau acolo o soră, care este bolnavă. Miercuri seară se îndreptau spre locuința unei nepoate. La volan era soțul surorii mijlocii.

accident surori

Pe Drumul European 85, la 5 kilometri de Buzău, bărbatul nu a mai putut stăpâni autoturismul și a ajuns pe contrasens. Posibil, să fi derapat pe acostamentul drumului. Au fost loviți în plin de o mașină de tip SUV în care se afla o familie cu 2 copii. Șoferul ei n-a mai avut timp să frâneze ca să evite impactul. Apoi, în aceast autoturism s-a înfipt un camion.
Cele trei surori au murit pe loc.

Ionuț Cășaru, ISU Buzău:„Erau patru victime încarcerate în primul autoturism dintre care trei decedate de sex feminin și o patra cu funcții vitale.”

Ranit grav, șoferul care conducea mașina în care se aflau cele trei surori a fost transportat la spital. Bărbatul de 62 de ani este înternat la terapie intensivă.

Adrian Zoican, Șef UPU Buzău: „A fost intubat, politraumatizat, prezentând leziuni la nivelul capului și al toracelui.”

La spital au ajuns și cei doi soți care se aflau în mașina lovită. Doar șoferul camionului a scăpat teafăr.

Familiile celor 3 surori care s-au stins în aceeași clipă se pregătesc de înmormântare.

Anișoara Anghel, vecină: „E greu, nu ne revenim curând, ne e milă de ei.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62279590
Carambol pe A1 cu cinci mașini: Șapte persoane au fost rănite. O victimă a fost preluată cu elicopterul SMURD | FOTO
Un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme a avut loc pe A1, la km12, pe sensul de mers spre București. 
62279481
Unde a fost prins bărbatul care a atacat-o pe Margherita. Prima reacție a Vioricăi de la Clejani
Individul care a tăiat miercuri seara două femei, în centrul Capitalei, a fost reținut pentru 24 de ore. Bărbatul a fost prins joi seara în trafic, în Ilfov. Suspectul nu are antecedente penale.
62279627
Încasările Primăriei București au crescut cu 40% după primele amenzi date șoferilor care nu au plătit parcarea
Noile reguli de parcare din București, care se aplică din această săptămână, au sporit încasările în primele trei zile cu aproape 40%.