Boris Johnson a devenit oficial premier. E comparat cu Trump pe care l-a făcut "troglodit"

×
Publicitate

Boris Johnson a preluat șefia Guvernului de la Londra, după ce, în cursul serii, regina Elisabeta a II-a i-a încredințat, oficial, această misiune. Johnson este pus pe fapte mari și promite un cabinet care să reflecte „Marea Britanie... modernă".

„Vrem un acord cu Uniunea Europeană, dar vom fi pregătiți și pentru un alt fel de scenariu", a spus Johnson, în primiul său discurs ca premier.

Până una-alta, cel care şi-a început cariera ca jurnalist are un stil controversat, dar și o certă carismă, care l-a ajutat să câștige două mandate de primar al Londrei.

Johnson: „Și această datorie, de a servi electoratul, va rămâne pentru mine cea mai mare motivație.”

Ovaţionată şi cu ochii în lacrimi, Theresa May a încheiat ultima sesiune de întrebări și răspunsuri în Parlament. Apoi a rostit ultimul său discurs în calitate de premier.

Theresa May: „Sunt pe punctul de a merge la palatul Buckingham pentru a-i prezenta demisia mea Maiestății Sale, regina, și pentru a-i recomanda să-i solicite lui Boris Johnson să formeze un nou Guvern.”

După ce Regina i-a încredinat oficial misiunea de a prelua şefia Guvernului, Boris Johnson a ajuns în Downing Street 10, pentru prima oară în postura de premier. Nu a fost, însă, însoțit de prietena lui, Carrie Symonds, care nu a vrut să-l distragă în aceste momente solemne.

Chiar dacă a câştigat categoric votul colegilor conservatori, presa britanică a primit cu o notă de sarcasm deznodământul cursei pentru şefia partidului şi, implicit, a Guvernului. Un ziar anunţa că, nemulţumită, „Regina Elisabeta a II-a se mută în Canada", iar internauţii dezvăluie ca motanul Larry, rezident cu vechime la Downing Street numărul 10 „îşi face şi el bagajele".

Părul lui Boris Johnson a avut multe zile proaste, aşa că mulţi se întrebau miercuri dimineață dacă, totuşi, se va pieptăna pentru vizită la palatul Buckingham.

Noul premier britanic, comparat adesea cu Donald Trump

 

Boris Johnson este comparat adesea cu Donald Trump. E drept ca britanicul este mult mai atletic, fie că trânteşte la pământ un adversar de 10 ani, fie că rămâne înţepenit într-o tiroliană. În schimb, Boris Johnson are gura slobodă, exact ca Trump, care de altfel i-a şi căzut victimă.

Boris Johnson: „E de o ignorantă stupefiantă! Nu e apt pentru funcţia de preşedinte. Mi se pare evident ce Donald Trump este un troglodit.”

Însă Trump ori n-a auzit declaraţia asta ori a preferat s-o uite.

Donald Trump: „Boris Johnson! Un om capabil! E dur şi deştept! I se spune Trump al britanicilor.”

Lăsând glumă la o parte, pe Boris Johnson îl aşteaptă dosare interne şi internaţionale de maximă dificultate: relaţiile comerciale cu Statele Unite, tensiunile cu Iranul şi, ca prioritate absolută, obţinerea unui Brexit în condiţii acceptabile, atât pentru Regat cât şi pentru liderii europeni.

Boris Johnson: „Vom duce Brexit la îndeplinire până pe 31 octombrie!”

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62060157
80.000 de replici, după cutremurele din California. Riscul unui nou seism devastator

Peste 80.000 de seisme au fost înregistrate din 4 iulie în zona Ridgecrest - după două dintre cei mai mari cutremure care au lovit California în aproape un deceniu

62065049
Mobilizare uriaşă, declanşată de Kremlin ca replică la un exerciţiu NATO

Rusia a declanşat manevre militare de amploare la graniţele sale de sud. 

62065024
Câți bani a primit familia lui Neil Armstrong, după ce a acuzat un spital de malpraxis

Moștenitorii astronautului Neil Armstrong au primit 6 milioane de dolari despăgubiri, după ce familia a acuzat de malpraxis spitalul în care acesta a fost internat înainte să moară.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.