Bărbatul care a intrat cu maşina în mulţime la München a fost identificat. Era cunoscut poliției pentru furt și droguri

×
Publicitate

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, o parte foarte grav, în incidentul de joi din centrul oraşului München în care un autoturism a intrat într-un grup de oameni, potrivit oficialilor şi pompierilor, transmite dpa.

Premierul landului Bavaria, Markus Soder, a declarat că incidentul este tratat ca ”presupus atac”, iar cancelarul Olaf Scholz a promis un răspuns dur.

Şoferul a fost identificat ca fiind un cetăţean afgan în vârstă de 24 de ani care depusese cerere de azil în Germania, potrivit poliţiei din München.

Cu puţin înainte de ora locală 11.00 (10.00 GMT), el a intrat cu maşina în participanţii din ultimele rânduri la o demonstraţie a sindicatului Verdi. Unii dintre răniţi au suferit leziuni grave care le pun viaţa în pericol.

Primarul oraşului, Dieter Reiter, a indicat că a fost informat că printre răniţi se află şi copii, şi s-a declarat "profund şocat".

Poliţiştii au tras un singur foc asupra şoferului, care a fost reţinut imediat, a declarat un responsabil al poliţiei din München, într-o conferinţă de presă alături de Söder.

”Nu avem motive să credem că mai există vreun pericol pentru public”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Thomas Schelshorn.

Afganul se aflase mai devreme în atenţia poliţiei pentru furt din magazine şi nerespectarea legii narcoticelor, a indicat ministrul de interne al landului Bavaria, Joachim Herrmann.


Conform poliţiei, bărbatul a trecut cu automobilul pe lângă o maşină a poliţiei care păzea partea din spate a demonstraţiei, între piaţa Stiglmaierplatz şi gara centrală.

Aflat la un eveniment electoral în oraşul bavarez Fürth, cancelarul Olaf Scholz şi-a exprimat profunda tristeţe şi a promis un răspuns dur după un ”atac teribil”: ”Acest făptaş nu poate conta pe niciun fel de clemenţă. El trebuie pedepsit şi trebuie să părăsească ţara”.

”Trebuie să fie foarte clar că justiţia va acţiona dur împotriva acestui făptaş cu toate mijloacele la dispoziţia sa. Oricine comite infracţiuni în Germania nu doar că va fi pedepsit sever şi trimis în închisoare, dar trebuie să se aştepte să nu îşi mai poată continua şederea în Germania”, a adăugat el.

Olaf Scholz a subliniat că acest lucru trebuie să fie valabil şi pentru cei care vin din ţări spre care expulzările sunt dificile, cum este cazul Afganistanului.

La rândul său, premierul bavarez Söder a numit incidentul ”un pumn în faţă” pentru Germania şi a spus că trebuie să existe consecinţe după ce autorităţile vor stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. El a făcut referire, de asemenea, spre recenta serie de atacuri produse în Germania.

Oraşul München se pregăteşte în aceste zile cu măsuri stricte pentru Conferinţa pe teme de securitate care va începe vineri.

Potrivit ministrului de interne bavarez, autorităţile nu cred în acest moment că există vreo legătură între presupusul atac şi conferinţa care va fi găzduită de hotelul Bayerischer Hof din centrul oraşului, la circa 1,6 km distanţă de Stiglmaierplatz.

Într-un prim comunicat, organizatorii conferinţei au reacţionat ”cu mare şoc” la incident, dar nu au comentat cu privire la vreo posibilă consecinţă asupra forumului, menţinând doar că se află în contact cu poliţia. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Kaja Kallas: „Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă Kievul refuză un acord de pace Trump - Putin”

Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina dacă aceasta refuză termenii vreunui acord de pace convenit de Rusia şi SUA, a declarat joi şefa diplomaţiei europene Kaja Kallas.

O nouă victorie pentru Donald Trump. O fostă democrată cu opinii pro-ruse a devenit şefă a serviciilor secrete americane

Tulsi Gabbard, o fostă membră a Camerei Reprezentanţilor cu puţină experienţă în domeniul informaţiilor, a fost confirmată miercuri pentru cea mai înaltă funcţie din SUA în domeniul serviciilor de spionaj, relatează Reuters.

Răspunsul Republicii Moldova după ce două drone ruse i-au încălcat spațiul aerian și au explodat la sol

Ministerul de Externe al Republicii Moldova l-a convocat miercuri pe ambasadorul desemnat al Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Ozerov, pentru a-i transmite o notă de protest după ce două drone ruse au încălcat spaţiul aerian al republicii.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.