Un suspect arestat după incendiile devastatoare din California

×
Publicitate

Incendiile de vegetaţie sunt tot mai violente, nu doar în Europa ci şi peste ocean.

Guvernatorul Californiei a declarat starea de urgenţă într-un comitat din sudul statului, unde un foc aparent de neoprit a mistuit zone întinse şi a forţat mii de locuitori să-şi părăsească locuinţele.

Infernul a pornit de la o mână criminală, spun autorităţile care au arestat deja un suspect.

Peste noapte, situaţia s-a agravat în mod dramatic şi în partea de nord a statului. Flăcări uriaşe se răspândesc cu viteză şi lasă în urma lor scene cumplite. Un bărbat care opera un buldozer a murit şi trei pompieri au fost răniţi în Redding, un oraş cu peste 90 de mii de suflete.

Reporter: “Este prima oară când văd o asemenea scenă. Este absolut şocant. Acesta este oraşul Redding, care arde indiferent unde de te-ai uita. Totul este portocaliu.”

Tot aici, postul local de televiziune şi-a închis emisia, după ce angajaţii au fost somaţi să evacueze clădirea.

Prezentatoare TV: “În aceste momente suntem evacuaţi, vom închide emisia şi vom părăsi studioul pentru că nu suntem în siguranţă aici. Vă lăsăm cu această imagine şi încă o dată vă rugăm să evacuaţi zona şi să fiţi în siguranţă.”

În partea de sud, ameninţarea este reprezentată de aşa-numitul incendiu Cranston. Acesta s-a extins rapid în cursul zilei de joi, acoperind o suprafaţă de aproape două mii de hectare, la 145 de kilometri est de Los Angeles, în Munţii San Jacinto.

Peste 3.000 de localnici au fost forţaţi să îşi lase casele aflate în comunităţile Idyllwild, Mountain Center şi Lake Hemet, după ce focul a distrus câteva case şi ameninţa alte 2.000.

Localnic: "Ne-am lăsat camioanele lângă oficiul poştal şi am urcat să vedem care e situaţia. Este devastator să vezi cum totul dispare sub ochii tăi".

Casa unui localnic a rezistat, însă 5 dintre clădirile vecine au fost complet mistuite. Iar un alt bărbat a văzut cum depozitul lui de cherestea s-a aprins ca o torţă.

Localnic: “Nu am avut un furtun suficient de mare să ajung la el. Probabil că nu ar fi fost nicio diferenţă, atât de tare ardea".

Ceea ce face tragedia şi mai răvăşitoare este ca focul ar fi fost pus intenţionat.

Brandon Mc Glover, de 32 de ani, a fost arestat şi acuzat de aprinderea mai multor incendii, printre care şi Cranston, după cum au precizat pompierii.

Aceştia au rămas să se lupte cu flăcările alimentate de vânt şi de faptul că sunt 37 grade Celsius.

Pompier: “După 20 de ani de când fac această meserie nu mă pot obişnui niciodată să văd asemenea distrugere, atâtea case arse.”

În nord-est, incendiul Ferguson a determinat autorităţile să închidă centrul Parcului Naţional Yosemite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61865707
Tsipras spune că își asumă responsabilitatea după tragedia de proporții, dar nu demisionează

Premierul grec Alexis Tsipras şi-a asumat vineri ''întreaga responsabilitate politică pentru tragedia'' provocată de incendiile devastatoare de luni de la est de Atena, soldate până în prezent cu cel puţin 87 de morţi.

61976113
Incendii în Grecia. Descoperirea autorităților după ce au văzut imaginile din satelit

Guvernul elen a anunţat că are "indicii serioase" că incendiul în care au murit 87 de oameni a fost provocat.

61976052
Kim Jong-un a numit un nou șef al Statului Major. Ce urmărește prin această decizie

Liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi decis numirea unui nou șef al Statului Major, în contextul schimbărilor de la vârful armatei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.