Australia prelungeşte cu trei luni decizia de închidere a frontierelor

62172003
Shutterstock

Australia va prelungi cu cel puţin trei luni închiderea frontierelor sale internaţionale, o politică de autoizolare menită să o protejeze de COVID-19 deja în vigoare de un an, a declarat marţi ministrul sănătăţii, Greg Hunt, citat de AFP.

Guvernul a fost avertizat de experţi în sănătate că "situaţia din jurul COVID-19 în străinătate continuă să prezinte un risc inacceptabil pentru sănătatea publică din Australia, mai ales apariţia unor mutaţii mai contagioase", a declarat Greg Hunt.

Prin urmare, controlul strict la frontiere va fi prelungit până la 17 iunie, a adăugat el.

Australia şi-a închis rapid frontierele internaţionale după izbucnirea pandemiei de COVID-19, interzicând intrarea majorităţii străinilor, cu unele excepţii.

A fost limitat, de asemenea, numărul australienilor cărora li s-a permis să se întoarcă acasă în fiecare săptămână, blocând zeci de mii dintre ei în străinătate.

Călătorii autorizaţi să intre pe insulă trebuie să petreacă 14 zile de carantină într-un hotel, ceea ce costă mai multe mii de dolari.

Această politică s-a dovedit benefică: Australia a înregistrat mai puţin de 29.000 de cazuri de COVID-19 la o populaţie de 25 de milioane de locuitori şi impune în prezent puţine restricţii pe plan intern.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62177193
Sportul finlandez importat cu succes în Australia. Cum se practică pe stradă „nordic walking”
În Australia, un continent care are prea puţine lucruri în comun cu ţările scandinave, au devenit foarte populare așa-numitele "plimbări nordice".
62176956
Austria şi Danemarca îşi unesc forţele cu Israelul pentru producerea unor vaccinuri pentru mutațiile coronavirusului
Austria şi Danemarca îşi unesc forţele cu Israelul pentru producerea unor vaccinuri de generaţia a doua pentru mutaţiile coronavirusului, transmite Reuters.
62177184
Bătrână salvată în ultima clipă după ce a căzut cu mașina într-un iaz
Intervenție contra cronometru în statul american Florida. Doi polițiștii au salvat, în ultima clipă, o femeie în vârstă care a plonjat cu mașina într-un iaz.