Atenționare de călătorie emisă de MAE. Unde a fost anunțată o grevă a controlorilor de trafic aerian

62279275
Shutterstock

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde este anunţată o grevă a controlorilor de trafic aerian.

Protestul va avea loc de vineri până sâmbătă, urmând să se asigure doar jumătate din zborurile prevăzute, potrivit News.

Potrivit MAE, sindicatul naţional al controlorilor de trafic aerian din Franța a anunţat intrarea în grevă de vineri la ora 6 până sâmbătă la aceeași ora.

Unde va fi perturbat traficul aerian ca urmare a grevei franceze

În perioada menţionată, traficul aerian va fi perturbat atât în Republica Franceză metropolitană, cât şi în teritoriile de peste ape, avându-se în vedere asigurarea a doar jumătate din zborurile prevăzute.

Pentru a urmări eventualele modificări apărute în orarul de zbor şi pentru a verifica informaţiile oferite de operatorii şi companiile aeriene prin intermediul cărora au planificate călătoriile, cetăţenii români sunt rugaţi să consulte site-ul aeroporturilor din Paris sau ale aeroporturilor din localitatea de destinaţie/plecare.

La ce numere pot solicita asistență consulară românii afectați de greva din Franța

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 şi Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcţie de zona în care se află.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62262860
Țările membre UE, inclusiv Ungaria, au convenit prelungirea sancțiunilor împotriva Rusiei
Ungaria s-a abţinut miercuri de la blocarea prelungirii sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, după ce a pus sub semnul întrebării necesitatea reînnoirii lor săptămâna trecută, notează DPA.
62275398
Putin ar putea ordona un atac nuclear pentru a „instala teroarea”, avertizeză un fost șef NATO
Vladimir Putin ar putea utiliza arme nucleare pentru a se răzbuna pentru înfrângerea din nord-estul Ucrainei, a avertizat fostul secretar general adjunct al NATO.
62287056
Emoție apăsătoare în Londra. Pelerinii s-au așezat de luni noapte la coadă pentru a-și lua rămas bun de la Regină
Sunt ore de emoţie apăsătoare şi de rugăciune în capitala Regatului Unit. Britanicii încep să îşi ia rămas bun de la iubita lor regină.