Atentatul de la Istanbul a fost comis de o femeie. Bilanțul a ajuns la șase morţi şi 81 de răniţi

62302943
AFP

Atentatul terorist cu bombă comis duminică după-amiază pe artera comercială Istiklal din centrul metropolei turce Istanbul a fost executat de o femeie, a declarat la o conferinţă de presă vicepreşedintele Turciei, Fuat Oktay.

„Conform primelor informaţii, atacatorul ar fi o femeie”, a spus vicepreşedintele turc la o conferinţă de presă, fără a preciza dacă este vorba despre o femeie kamikaze, el menţionând doar că aceasta a detonat bomba, relatează agenţiile AFP şi EFE, scrie Agerpres.

Site-ul takvim.com a publicat o poză cu presupusa atacatoare.

Atacatoare Istanbul

„Avem până în prezent în total şase morţi, dintre care patru au decedat pe loc. Sunt 81 de răniţi, dintre care doi în stare gravă”, a mai spus Oktay, după ce bilanţul comunicat anterior de preşedintele Recep Tayyip Erdogan era de şase morţi şi 53 de răniţi.

Atacul a avut loc la ora locală 16:20 pe artera comercială Istiklal, situată aproape de Piaţa Taksim. Această arteră este la orice oră în timpul zilei foarte frecventată, inclusiv de turişti străini.

Televiziunile turce au transmis iniţial imagini de la locul atacului, între timp autoritatea audiovizuală turcă interzicând ''temporar'' difuzarea acestora.

Artera Itstiklal a mai fost afectată de explozii, în campania de atentate din 2015-2016 care a vizat mai multe oraşe ale Turciei. Revendicate o parte din ele de gruparea jihadistă Statul Islamic, acele atacuri s-au soldat cu aproape 500 de morţi şi circa 2.000 de răniţi.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62302948
Meciul Beşiktaş – Antalyaspor, amânat ca urmare a exploziei sângeroase de la Istanbul
Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) a deciis amânarea meciului de prim eşalon Beşiktaş – Antalyaspor, care ar fi trebuit să se dispute de la ora 20.00. Amânarea vine după ce în centrul Istanbulului a avut loc duminică o explozie soldată cu morţi şi răniţi.
62302946
Raid aerian israelian în centrul Siriei. Cel puțin doi soldați sirieni au murit și alți trei au fost răniți | VIDEO
Lovituri aeriene israeliene au vizat duminică seară ţinte din provincia Homs, în centrul Siriei, în special baza aeriană Al-Chaayrat, ucigând cel puţin doi soldaţi sirieni şi rănind alţi trei.
62302947
Momentul în care are loc explozia din centrul Istanbulului, soldată cu 6 morți și 81 de răniți | VIDEO
O explozie puternică s-a produs pe una dintre cele mai aglomerate artere pietonale din centrul Istanbulului. Cel puțin 6 oameni au murit și 81 au fost răniți.