Atacatorul din Ohio se credea slujitorul Răului. Ce scria în jurnalul său

62067385
Facebook.com

Autorul atacului armat din Dayton, Ohio, ținea jurnale în care se prezenta drept un slujitor al „încarnării răului”, scria despre masacre, ritualuri satanice și se bucura pe seama suferinței oamenilor.

Connor Betts a reușit să ucidă nouă persoane, inclusiv pe sora sa, și să rănească alți 27 de oameni, înainte de a fi împușcat mortal de către forțele de ordine.

Ian Himes, în vârstă de 25 de ani, a fost amic cu Betts și a păstrat de la acesta mai multe pagini pe care scrisese în 2017, notează Daily Mail. Pe acele foi, Connor Betts a desenat o pentagramă și a făcut mai multe referiri la moarte și crimă. Pe una dintre pagini chiar a scris că ar merge în campusul universității să urmărească o persoană și să o împuște, doar pentru a se distra. Betts a mai scris despre drogurile pe care le consuma, despre boli mintale, dar și despre fete, pe care le numea „curve”.

„Urmărește și distruge. Încă nu am mâncat suficient așa că… foarte ADHD, paranoid, schizofrenic, puternic, bipolar. Sunt Azrael și acesta este omul meu – Connor. Acest corp uman are multe limite stupide. LOL. De ce? Mă fac să par submediocru”, a scris atacatorul din Ohio, pe una dintre foi.

„Sunt slujitorul încarnării răului, devorator de carne umană, distrugător de lumină, mânat de ură, furia îmi dă putere. Țipetele lor sunt ca o muzică, durerea lor e plăcerea mea. Fie ca noaptea să domnească etern”, mai scrisese Betts, în 2017.

Himes a ignorant complet cele scrise de Betts, asta până când a aflat despre atac: „Când am auzit ce s-a întâmplat am strigat ”îți bați joc de mine?”. Eram singur în camera mea, încremenit și cu un gol în stomac. Mi-am adus aminte că aveam paginile astea pe care el scrisese și am răscolit în toată camera să dau de ele. Abia atunci, pentru prima data, le-am studiat cu atenție. Și eu mai scriam lucruri ciudate. Avem 22-23 de ani și scriam ce-mi trecea prin cap, dar nimic demonic sau despre crime. Era un fel de terapie pentru noi. Acum îmi doresc să fi știut de atunci ce scrie și cât de grav era. Îmi doresc să-i fi putut avertiza familia”.

Tânărul a mai spus că Betts își iubea sora, așa că nu-și poate explica de ce a ucis-o.

Himes își mai aduce aminte că Betts avea probleme în a discuta cu fetele și mult timp nu a avut nicio iubită: „Pot să te asigur că nu era rasist. Cu siguranță Connor credea că Donald Trump e un prost, dar n-o plăcea nici pe Hillary Clinton. Cel mult ar fi fost un fan al lui Bernie Sanders. Îi era greu să discute cu fetele. Nu era virgin, dar avea mari dificultăți în a discuta efectiv cu fetele. Obosise să tot fie respins, dar asta se întâmplă în cazul multor băieți”.

În schimb, Himes susține că Betts era consumator de droguri, lua cocaină și metamfetamină sau „orice de calitate îi cădea în mână”.

Himes crede că Betts a comis masacrul pentru că suferea de o boală mintală: „Îi știu pe părinții lui Connor, știu că erau oameni buni și că au făcut tot ce au putut să-l ajute. Dar nu au putut să-l înțeleagă, nu l-au putut face să asculte. El mergea la ședințe de terapie, dar asta nu părea să-l ajute. Orice ar fi fost în Connor, cred că, în cele din urmă, a pus stăpânire pe el. A pierdut lupta cu propria lui persoană”.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62068348
Avioane militare americane şi canadiene au interceptat două bombardiere ruseşti

Avioane militare americane şi canadiene au interceptat două bombardiere ruseşti în largul coastei statului Alaska.

62068345
Bătaie între forțele speciale și susținători în timpul arestării fostului lider din Kîrgîzstan

La a doua încercare, trupele speciale din Kîrgîzstan au reuşit joi seară să-l aresteze pe fostul preşedinte Almazbek Atambaev, inculpat pentru corupţie şi aflat în conflict deschis cu succesorul său.

62068325
Drama copiilor de migranți din SUA. O fetiță imploră autoritățile să-i elibereze părinții

Autoritățile americane au arestat sute de migranți fără documente legale, ce munceau în mai multe unităţi de procesare a alimentelor din statul Mississippi. Mulți copii s-au trezit astfel singuri, fără părinți.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.