Arhive despre asasinarea preşedintelui Kennedy au fost făcute publice

62310449
Profimedia

Arhivele Naţionale din SUA au făcut publice joi aproximativ 13.000 de documente legate de asasinarea preşedintelui John F. Kennedy în 1963, eveniment care a stârnit uimire în întreaga lume şi nenumărate speculaţii până în prezent, scrie AFP.

Dar Casa Albă, invocând preocupări legate de securitatea naţională, a blocat publicarea altor mii. Un lot de arhive despre acest caz fusese deja desecretizat în decembrie 2021.

Potrivit Arhivelor Naţionale, 97% din cele aproximativ cinci milioane de pagini ale dosarului sunt acum accesibile.

Preşedintele democrat Joe Biden a indicat într-o notă că un număr "limitat" de documente nu pot fi făcute publice, o măsură "necesară" pentru "a preveni daune aduse apărării militare, operaţiunilor de informaţii, forţelor de ordine sau politicii externe".

Asasinarea foarte popularului preşedinte american, pe 22 noiembrie 1963, la Dallas, Texas, a dat naştere la numeroase teorii ale conspiraţiei, alimentate de sute de cărţi şi filme precum "JFK" (1991) al lui Oliver Stone.

Ele resping concluziile aşa-numitei "Comisii Warren", care a stabilit în 1964 că Lee Harvey Oswald, un fost puşcaş marin care a trăit în Uniunea Sovietică, a acţionat singur în asasinarea preşedintelui Kennedy. El a fost ucis două zile mai târziu.

Unii cred că Oswald a fost folosit de Cuba sau de URSS. Alţii sunt de părere că asasinarea a fost ordonată de opoziţia cubaneză anti-Castro cu sprijinul serviciilor secrete americane şi al FBI, sau de către opozanţi ai lui JFK din Statele Unite.

În 2017, Donald Trump a făcut publice o serie de dosare în acest caz, în conformitate cu o lege a Congresului din 1992 care impune ca toate documentele legate de preşedintele Kennedy să fie publicate în termen de 25 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62310452
General ucrainean: Kremlinul vrea în continuare să cucerească Kievul. Rușii strâng trupe și echipamente
În ciuda pierderilor de până acum, Rusia nu a renunțat la cucerirea Ucrainei spune șeful forțelor armate de la Kiev, generalul Valeri Zalujni.
62310434
Liderii UE se tem de efectele scandalului din Parlamentul European. Ce le-a transmis Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis le-a spus liderilor europeni, în spatele uşilor închise, că scandalul de corupţie din Parlamentul European ar putea avea un impact asupra întregii Uniuni Europene.
62310429
Charles Michel şi Ursula von der Leyen dau speranţe României şi Bulgariei pentru aderarea la Schengen în 2023
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au arătat optimişti, joi seara, că o decizie în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen poate fi luată în cursul anului viitor.