ANIMAȚIE GRAFICĂ. Reconstituirea accidentului din Italia în care au murit 21 de persoane. Cum s-a produs tragedia

×
Codul embed a fost copiat

Cea mai sumbră dintre temeri s-a adeverit. Printre resturile autobuzului care a căzut de pe un viaduct și a luat foc în Italia, în apropiere de Veneția, au fost descoperite trupurile a patru români.  

Doi soți și fetițele lor sunt acum pe lista celor 21 de persoane decedate în cumplita tragedie. În spitalele din Italia, unde au ajuns 15 răniți, un bărbat întrebă în continuu de soția lui însărcinată care a pierit în accident.

Pe de altă parte, procurorii italieni încearcă să afle ce a dus la această nenorocire. O gaură în parapetul de protecție al viaductului ridică multe întrebări.

Mircea Ogrezeanu, soția lui - Mihaela - și cele două fete - Aurora Maria, de 8 ani, și Georgiana Elena, de 13 - trăiau în Germania, dar veneau des în România. Fetele voiau să își vadă bunicii rămași în Târgoviște.

Pe aceștia îi sunaseră chiar înainte de a pleca în excursie în Veneția.

Citește și
accident venetia
„A ieșit complet de pe șosea, a zburat de pe pod”. Unde mergeau românii care au murit în accidentul de la Veneția
Cum a așteptat Ucraina asaltul rușilor în Harkov. Dezvăluirile unor soldați ucraineni despre scenele haotice de pe front

Iuliana Calotă, prietena Mihaelei: „Nu pot să cred că este vorba despre ei. Îmi pare nespus de rău și nu vreau să cred că sunt ei. E o tragedie”.

Antoanela și Marko Bakovic erau în luna de miere la Veneția

Se căsătoriseră acum trei săptămâni. Ea avea 24 de ani și era însărcinată în șase luni. Cuplul se urcase în autobuz după ce vizitase o zonă populară și voia să se întoarcă în tabăra unde erau cazați. Antoanela a murit în accident. Soțui ei, Marco, este internat într-un spital de lângă Veneția, la terapie intesivă - în stare gravă, dar conștient.

„Unde este soția mea?” - ar fi întrebat bărbatul o asistentă iar aceasta, știind adevărul, i-a spus să se odihnească și să-și salveze puterile - scrie ziarul italian La Repubblica.

Rita Lorio, psiholog al Spitalului din Mestre:Supraviețuitorii sunt încă în stare de șoc. Au amintiri confuze, sunt agitați, ceva obișnuit după un eveniment traumatizant. Încă nu conștientizează ce s-a întâmplat și ce au pierdut”.

15 oameni au supraviețuit accidentului

La locul tragediei cineva a prins de balustradă un buchet de flori galbene. În autobuzul care s-a prăbușit de pe viaduct și a fost cuprins de flăcări singurul cetățean italian era șoferul - Alberto Rizzotto, de 40 de ani.

Colegii îl plâng:Era un profesionist cu experiență”.

Pasagerii erau toți turiști: patru români, nouă ucraineni, trei germani, doi portughezi, un croat și un sud-african. Rudele au început să sosească în Italia.

Luigi Brugnaro, primarul Veneției: „Sunt rude care vin din toată Europa și pe care le găzduim”.

Ancheta trebuie să stabilească, în primul rând pentru acești oameni, cauzele care au dus la accident. A fost o boală a șoferului sau o problemă tehnică? Se verifică și dacă un gol de doi metri care împarte în două balustrada de protecție a viaductului a avut vreun rol în accident.

Corespondent Sky News:Nu sunt urme de frânare, urme că ar fi vrut să încetinească. Autobuzul a trecut printre două balustrade înainte să sară peste margine și să se lovească pe drumul de dedesubt și să ia foc”.

Reconstituirea accidentului

Reconstituirea grafică a accidentului arată că mai întâi autobuzul a schimbat banda de mers și a lovit balustrada pe o distanță de 50 de metri.

Apoi, în locul unde era acel gol - vizbil și pe imagini mai vechi de pe Google Maps - autobuzul pătrunde spre marginea șoselei și ulterior lovește din nou balustrada. Apoi cade de la 11 metri și se răstoarnă pe strada de dedesubt.

Între timp apar tot mai multe imagini filmate de martori imediat după accident. În cele mai recente imagini se vede cum un bărbat iese pe geam. Imediat își salvează și fiica. În partea din față a vehiculului se văd deja flăcări.

Boubakar Toure este numele primului salvator ajuns la locul accidentului din Veneția.

Boubakar Toure, salvator:Mai întâi o femeie căreia i-am oferit ajutorul meu. Nu vorbea italiană, nu știu ce limbă vorbea, dar nu era italiană. Nu știu din ce țară era, dar a avut un copil. Ea a spus „fiica mea, fiica mea" în engleză. Am scos-o afară, mai întâi ea, apoi copilul. Fetiței îi ieșea atât de mult sânge din nas... prea mult. Am pus-o jos, i-am atins inima...”.

Jurnaliștii italieni scriu că bărbatul a reușit să scoată dintre rămășitele autobuzului patru persoane, dar și un câine.

Bujar Bucai, printre primii oameni care au ajutat răniții: „Singurul lucru pe care l-am cerut de multe ori a fost ajutor de la trecători, care erau la 40-50 de metri în spate. Toată lumea făcea fotografii și videoclipuri, dar nimeni nu mi-a dat niciun ajutor. Singurul ajutor pe care l-am primit a fost de la un domn de pe pasaj, care mi-a aruncat un stingător. Singurul ajutor”.

În ancheta declanșată după accident, procurorii italieni au ridicat și așa-numita „cutie neagră” a autobuzului - care urmează să fie examinată. Procurorii vor verifica și dacă bateriile cu litiu ale autobuzului au provocat incendiului izbucnit după prăbușire.

Articol recomandat de sport.ro
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
E gata! Primul fotbalist care pleacă de la FCSB în această vară
Citește și...
Cum s-a produs accidentul din Italia, în care au murit patru români. Podul avea o „gaură” de doi metri în bara de protecție
Cum s-a produs accidentul din Italia, în care au murit patru români. Podul avea o „gaură” de doi metri în bara de protecție

Podul de la Veneţia de pe care a căzut un autobuz electric cu turişti la bord, soldat cu 21 de morţi, inclusiv patru români, a fost construit în urmă cu 50 de ani şi trebuia să fie reparat din 2016, scrie News.ro.

„A ieșit complet de pe șosea, a zburat de pe pod”. Unde mergeau românii care au murit în accidentul de la Veneția
„A ieșit complet de pe șosea, a zburat de pe pod”. Unde mergeau românii care au murit în accidentul de la Veneția

Autobuzul în care se aflau mai mulți turiști, printre care și români, călătorea de la Veneția la Marghera. Au fost coborâte drapelele în bernă, după ce vehiculul a căzut de pe pasarelă și a luat foc în urma impactului.

„Era foarte mult sânge”. Declarații tulburătoare ale martorilor tragediei din Veneția, soldate cu 21 de morți | FOTO
„Era foarte mult sânge”. Declarații tulburătoare ale martorilor tragediei din Veneția, soldate cu 21 de morți | FOTO

Italia trăiește pe viu o tragedie de proporții copleșitoare. Martorii accidentului în care și-au pierdut viața 21 de persoane fac dezvăluiri emoționante, relatează BBC.

Patru români au murit în accidentul teribil în care un autobuz a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre. Anunțul MAE
Patru români au murit în accidentul teribil în care un autobuz a căzut de pe podul care leagă Veneția de Mestre. Anunțul MAE

Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE) precizează că patru cetățeni români se numără printre victimele accidentului teribil care s-a produs, marți seară, în nordul Italiei. 

Filmul accidentului teribil în care un autocar a căzut de pe podul dintre Veneția și Mestre. Imaginile tragediei
Filmul accidentului teribil în care un autocar a căzut de pe podul dintre Veneția și Mestre. Imaginile tragediei

Italia trăiește pe viu o tragedie de proporții copleșitoare. Au fost coborâte drapelele în bernă, după ce un autobuz plin cu turiști a căzut de pe o pasarelă lângă Veneția și a luat foc în urma impactului.  

Recomandări
Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi a fost anunțată
Elicopterul în care se afla președintele Iranului, găsit complet ars. Moartea lui Ebrahim Raisi a fost anunțată

Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera.

Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje
Cât de greu este pentru un fermier român să obțină fonduri europene. Fermele cu certificat BIO au cele mai mari avantaje

”Fonduri UE pompate în agricultură”, PARTEA a II-a. Fermierii români trebuie să își ia consultanți buni ca să poată accesa fondurile europene. Depind de aceste sume, pentru că, prin activitatea lor, nu sunt eligibili în fața băncilor.    

De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului
De ce nava cargo care a scufundat un alt vapor în larg de Sf. Gheorghe a plecat imediat de la locul accidentului

Nava care s-a scufundat sâmbătă la 50 de kilometri în larg de Sfântu Gheorghe a fost lovită chiar de ambarcațiunea care a ajutat la salvarea echipajului.