Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mare al generalului, a murit la vârsta de 102 ani

62433134

Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mare al generalului de Gaulle, a murit la vârsta de 102 ani, la Paris, a aflat miercuri AFP de la familia sa.

 

 

„A murit în noaptea de marţi spre miercuri la Institution Nationale des Invalides, unde era rezident de doi ani”, a declarat fiul său Yves de Gaulle.

„Salutăm memoria unui tată formidabil şi a unui mare francez, al cărui simţ al datoriei a fost egalat doar de eleganţa şi modestia sa. Viziune, onoare şi simplitate, iată ce înseamnă gaullismul”, a scris pe X Pierre de Gaulle, un alt fiu al amiralului.

Născut la 28 decembrie 1921 la Paris, Philippe de Gaulle, fost elev al Şcolii Navale, s-a alăturat Forţelor Navale Franceze Libere în 1940. În calitate de sublocotenent, a participat la campaniile din Atlanticul de Nord până în 1944, apoi la campania din Franţa (1944-45), făcând parte din divizia Leclerc.

Locotenent în 1948, căpitan de corvetă în 1956, amiral în 1980, el şi-a încheiat cariera militară doi ani mai târziu.

Cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului de Gaulle a devenit apoi senator de Paris între 1986 şi 2004, mai întâi pentru RPR, apoi pentru UMP.

S-a dedicat păstrării memoriei tatălui său, publicând mai multe lucrări despre general, printre care best-seller-ul „De Gaulle, mon père”.

Pentru „fiul ameţit”, după cum s-a autocaracterizat, scopul era de a-şi umaniza ilustrul tată, o icoană în timpul vieţii sale, lider al Franţei Libere şi fost preşedinte al Republicii, care a murit în 1970.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62433133
Regina Camilla a Marii Britanii, imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie unicat
Regina Camilla a Marii Britanii a fost imortalizată sub forma unei păpuşi Barbie şi a glumit că jucăria o face să arate cu 50 de ani mai tânără.  
62433132
Descoperirea uluitoare făcută de doi frați sub o biserică. Au ținut-o ascunsă 60 de ani, într-o cutie. Ce era, de fapt
În urmă cu șase decenii, doi frați au pornit într-o vânătoare de comori în Norvegia. Sub o biserică veche, au descoperit o serie de monede antice, pe care le-au păstrat într-o cutie timp de ani de zile, fără să bănuiască ce descoperire rară au făcut.  
62433131
Un nou stat poate adera la UE. Comisia Europeană a dat undă verde
Comisia Europeană a recomandat oficial marţi începerea negocierilor cu Bosnia în vederea aderării acestei ţări al Uniunea Europeană, transmit Reuters, DPA şi Hina.