Alertă în Europa, după atacul terorist din Viena. Măsuri draconice de securitate

×
Publicitate

Gruparea extremistă Stat Islamic a revendicat atacul care a semănat teroare pe străzile din Viena.

Patru persoane au fost ucise şi alte 22 rănite, după ce un individ a deschis focul, în inima capitalei austriece.

Mobilizate extraordinar de prompt la fața locului, forţele de securitate l-au împuşcat mortal pe terorist.

O anchetă este în plină desfăşurare, iar până acum au fost arestate 14 persoane.

În catedrala Sfântul Ştefan din Viena, reprezentanţii diferitelor comunităţi religioase din Austria s-au rugat pentru odihna veşnică a celor răpuşi de gloanţe luni seara. Printre cei prezenţi la ceremonie s-au aflat preşedintele austriac şi cancelarul federal. În memoria victimelor, autorităţile au decretat trei zile de doliu național.

Pe străzile din jurul celebrei catedrale şi nu numai, prezenţa forţelor de ordine e în continuare ridicată.

Au fost luate măsuri draconice de securitate, după ce un bărbat care, în trecut, a încercat să se alăture grupului Statul Islamic a semănat teroare în centrul capitalei austriece. Înarmat cu o pușcă automată și având o centură explozivă falsă, teroristul a împușcat mortal patru persoane înainte de a fi ucis de poliție.

ISIS a postat pe agenţia sa de propagandă o poză cu un individ, pe care îl numeşte „soldat al Califatului”. Susţine că el ar fi autorul atentatului terorist comis în centrul Vienei în urmă cu două nopţi.

Pe de altă parte, autorităţile austriece l-au identificat pe atacatorul neutralizat ca fiind un tânăr de 20 de ani, cu dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană. Fusese condamnat anul trecut la închisoare, după ce a încercat să ajungă în Siria pentru a se alătura organizaţiei Stat Islamic, dar a fost eliberat condiţionat.

După ce iniţial s-a presupus că ar fi vorba de mai mulţi atacatori implicaţi în teroarea de luni seara, anchetatorii austrieci au ajuns la concluzia că jihadistul a acţionat de unul singur. O parte dintre martori susţin însă că au văzut mai mulţi de doi atacatori pe străzile capitalei austriece. Un verdict va fi dat abia după ce autorităţile vor analiza cele aproape 20 de mii de înregistrări video realizate de localnici.

Karl Nehammer, ministrul austriac de Interne: „Aceasta înseamnă că vom continua să menţinem nivelul de securitate ridicat în Viena, cu mulţi poliţişti patrulând pe străzi, pentru că suntem încă într-o fază sensibilă”.

Poliţia austriacă a descins până acum la cel puţin 18 adrese şi a făcut mai multe arestări. Printre suspecţi se află doi cetăţeni elveţieni.

Pe de altă parte, Ministerul de Interne al Macedoniei de Nord a declarat că trei persoane implicate în atacurile de la Viena aveau dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană.

În urma atacului terorist din Viena, Marea Britanie şi-a ridicat nivelul de alertă, de la „substanţial” la „grav”, al patrulea pe o scală în cinci trepte, în care un atac terorist este considerat „foarte probabil”.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62156524
Ce spune familia atacatorului care a ucis 4 persoane în Viena despre gestul său extrem

Bărbatul înarmat care a ucis patru persoane în Viena, luni seara, şi-a vizitat în fiecare an casa părintească, în micul sat montan Cellopek din partea de vest a Macedoniei de Nord.

62156445
Doi tineri reținuți în Elveția, pentru presupuse legături cu teroristul de la Viena

Doi bărbați au fost arestați pentru presupuse legături cu atacatorul de la Viena. Operațiunea a fost efectuată de poliția elvețiană.

62153141
Interdicţii de circulaţie impuse de Ungaria din cauza pandemiei. Restricțiile anunțate de Orban

Ungaria va închide barurile şi cluburile de noapte şi va impune o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii, pentru a limita infectările cu coronavirus, a anunţat marţi seara premierul Viktor Orban.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.