Agresorul româncei sechestrate în Italia, arestat; femeia se află într-un program de protecție a martorilor

×
Publicitate

Româncă sechestrată timp de 10 ani într-un beci în Italia se află într-un program de protecție a martorilor și vrea să rămână alături de copiii ei.

Primește consiliere psihologică pentru a-și reveni după anii de chin. Ea a fost vizitată de cu câțiva reprezentanți ai guvernului român, care au văzut și locul în care a fost închisă de agresor. 

În acest moment, femeia se află în custodia autorităților italiene, iar reprezentanții Ministerului pentru Romanii de Pretutindeni spun ca a intrat într-un program de protecție a martorilor

"S-a trecut chiar ieri de la arestul preventiv la arestul efectiv în cazul individului italian, care nu este la primul caz de acest gen, din păcate, și urmează acum să se adune probele pentru dosar. Mama se află în programul de protecție a martorilor, astfel încât să poată să depună mărturia", a afirmat Veaceslav Șaramet, secretar de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

El a arătat că delegația MRP — MAI a avut întâlniri cu reprezentanți ai autorităților locale italiene, respectiv ai Prefecturii și Carabinierilor din regiune, cu privire la acest caz. Șaramet a precizat că a avut loc și o întâlnire cu românca în cauză.

"Este optimistă. Și-a făcut analizele (...) și acestea au fost bune. Își dorește și dânsa să rămână cu copiii. Nu s-a decis dacă se întoarce sau nu acasă, dar vrea să își vadă mama", a spus secretarul de stat în MRP.

Șaramet a menționat că delegația MRP — MAI a vizitat și locul în care românca și cei doi copii ai săi au fost sechestrați.

"Este un loc destul de izolat, unde se ajunge destul de greu. Acea baracă nu avea nici curent electric și doar o bucată de acoperiș", a povestit el.

Secretarul de stat a indicat că misiunea comună MRP — MAI a început vineri și va rămâne cât va fi nevoie în regiunea Lamezia Terme.

"Astfel de cazuri ne arată de fapt cât de important este anunțăm autoritățile din țară că plecăm din România și în același timp să ne înregistrăm la consulatele sau oficiile consulare din țara de reședință ca să evităm orice fel de astfel de situații", a adăugat Șaramet.

El a precizat că autoritățile române se află în permanentă legătură cu românca și cu copiii acesteia.

Potrivit site-ului leggo.it, o româncă de 29 de ani, mamă a doi copii, de trei și nouă ani, a fost, între anii 2007 și 2017, victima violențelor, abuzurilor sexuale și sclaviei la care a fost supusă de un cetățean italian, în vârstă de 52 de ani.

Anchetatorii italieni au descoperit că familia locuia într-o mică baracă insalubră, fără curent electric și fără servicii și infestată cu șoareci și insecte, în comuna Gizzeria, din provincia Catanzaro. Din cauza condițiilor neigienice, femeia și cei doi copii au fost imediat transferați de autorități într-un loc protejat.

Ministerul Afacerilor Externe a informat vineri că mama este internată, sub supraveghere, într-o unitate sanitară și beneficiază de asistență medicală și consiliere psihologică, iar minorii se află într-un centru de asistență socială.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61920322
Cel puţin 25 de migranţi au murit după ce o ambarcaţiune s-a scufundat în Marea Mediterană

Cel puţin 25 de migranţi au murit după ce o ambarcaţiune s-a scufundat, sâmbătă, în Marea Mediterană. Supravieţuitorii au fost duşi înapoi în portul Tripoli din Libia, informează Reuters.

61924318
Miracol pentru o femeie diagnosticată cu cancer la sân. Suma impresionantă câștigată la loterie

O femeie din Canada, diagnosticată cu cancer la sân, nu și-a putut permite să renunțe la locul său de muncă, însă a avut parte de o surpriză de proporții după ce a câștigat la loterie.

61924316
Analiză Bloomberg: Putin se încoronează regele OPEC

În timp ce reuniunile OPEC continuă să influențeze prețurile petrolului, vocea Arabiei Saudite a început să scadă, iar cea a Rusiei devine din ce în ce mai importantă. 

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.