Agresorul care a atacat cu cuțitul 18 persoane la Tokyo a mărturisit că este fan Joker

62134338

Autorul atacului petrecut duminică într-un tren din Tokyo, în care au fost rănite 18 persoane, este un fan al personajului de benzi desenate 'Joker', inamicul lui Batman, relatează media japoneze, potrivit Agerpres.

Tânărul de 24 de ani a fost arestat rapid pentru tentativă de omor, în urma agresiunilor cu cuţitul la bordul unui tren, unde a şi declanşat un incendiu, chiar în seara de Halloween, o sărbătoare foarte populară în Japonia.

Potrivit celui mai recent bilanţ al poliţiei şi pompierilor, 18 persoane agresate au fost spitalizate, iar un septuagenar, înjunghiat în zona toracică, se află în stare gravă.

Agresorul 'a spus poliţiei că dorea să omoare pe cineva pentru a fi condamnat la moarte', a declarat luni un purtător de cuvânt al poliţiei, pentru AFP.

Guvernul japonez, prin purtătorul de cuvânt Hirokazu Matsuno, a denunţat luni o faptă 'atroce şi brutală'.

O înregistrare video postată pe Twitter de un martor îl arată pe agresor aşezat singur într-un tren imediat după atac, fumând nervos o ţigară cu un aer sfidător, aşteptând ca poliţia să vină să-l reţină.

Bărbatul purta un frac violet, o cămaşă verde şi o cravată cu model, amintind de vestimentaţia personajului 'Joker' din universul 'Batman', celebra bandă desenată multiplu ecranizată.

Potrivit agenţiei Kyodo şi cotidianului Sankei, agresorul le-a mărturisit poliţiştilor admiraţia sa pentru 'Joker' şi le-a spus că a 'eşuat la muncă şi în prietenie şi dorea să moară'.

Personajul Joker este unul din psihopaţii de ficţiune cei mai celebri din cultura populară.

Ieşit pe ecrane în 2019, filmul intitulat chiar 'Joker' al regizorului Todd Phillips imagina procesul socio-psihologic al unui marginal care suferea de tulburări mintale ce îl conduceau să se transforme progresiv în acest personaj monstruos.

Filmul a fost aclamat de critică, dar a suscitat o controversă pentru faptul că l-a transformat pe Joker într-un personaj aproape ataşant, un anti-erou revoltat împotriva violenţei sistemului.

Agresiunile sunt rare în Japonia, unde şi legislaţia privind armele de foc este foarte strictă.

Cu toate acestea, în august, în transportul public din Tokyo au avut loc două atacuri, fără legătură unul cu altul.

La începutul lui august, în timpul desfăşurării Jocurilor Olimpice, un atac cu cuţitul într-un tren de periferie a făcut zece răniţi.

Puţin mai târziu, la 24 august, două persoane au fost atacate cu acid sulfuric într-o staţie de metrou a capitalei.

În ambele cazuri, agresorii, doi japonezi, au fost arestaţi la scurt timp după comiterea faptelor.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62221979
"Primul deşert din Europa". Sute de aşezări din Federaţia Rusă sunt grav afectate de efectele încălzirii globale

Sute de aşezări din Federaţia Rusă - din nordul arctic şi până în zonele agricole din sud - sunt grav afectate de efectele încălzirii globale. În stepa calmucă s-a format deja ceea ce unii specialişti consideră că este "primul deşert din Europa".

62221975
Situație tensionată pe aeroporturile din SUA. Peste 1.500 de zboruri au fost anulate în weekend

Pe aeroporturile din Statele Unite, nervii pasagerilor sunt întinşi la maximum. Peste 1.500 de zboruri au fost anulate în acest weekend, aproape jumătate - numai duminică.

62221963
Nouă pompieri au murit, după ce tavanul peșterii în care se antrenau s-a prăbușit

Nouă pompieri au murit, duminică, în urma prăbuşirii tavanului unei peşteri în care se antrenau, în statul brazilian Sao Paulo.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.