Serviciul MI5 a încercat obținerea de imunitate pentru a putea comite orice fel de infracțiuni

61990558
iStock

Agenţilor din serviciul de informaţii britanic MI5 le-a fost acordată acoperire pentru a putea efectua crime, tortură, atacuri sexuale sau alte infracţiuni, relatează The Guardian, citând audierile dintr-o instanţă judecătorească britanică.

Această practică, ţinută secret, le-ar fi permis agenţilor MI5 să opereze în acest mod timp de câteva decenii, a indicat Ben Jaffey QC, un avocat britanic specializat pe drepturile omului.

De abia în 2012 a fost introdusă o supraveghere a acestor practici, însă până şi aceea era ţinută secret și era mai mult formală. Supravegherea fiind efectuată de un judecător căruia David Cameron, prim-ministrul de la acea dată, i-ar fi cerut să nu se pronunțe cu privire la legalitatea acestui tip de activități.

Într-o scrisoare adresată judecătorului însărcinat cu "supravegherea" practicilor agenților MI5, David Cameron preciza că: "Nu vi se va cere să vă pronuntați cu privire la faptul că un anume caz ar trebui să fie transmis autorităților".

Mai mult decât atât, MI5 ar fi încercat chiar să obțină o și mai mare libertate pentru agenții săi, mergând până la imunitate. 

În documentul utilizat de acuzare se arată că MI5 și-a stabilit singură o procedură prin care orice autorizație era, în sine, atât justificarea, cât și explicația pentru comiterea de infracțiuni, în situația în care poliția ar fi efectuat investigații.

Acuzaţiile de încalcare a drepturilor omului la adresa MI5 au apărut după iniţierea unui proces de către un grup de organizaţii pentru protecţia drepturilor omului.

Ben Jaffey QC a mai precizat că politica MI5 este, prin însăşi natura sa, ilegală, întrucât încalcă drepturi fundamentale ale omului. M5i nu ar fi, însă, singurul serviciu de informații britanic cu o astfel de politică.

Potrivit The Guardian, și agenții MI6 (serviciul de informații extern) ar avea același gen de imunități pentru desfășurarea de operațiuni în afara Marii Britanii. Imuntățile fiind acordate prin așa-numita "Clauză James Bond".

Serviciul de informaţii MI5 este cel responsabil pentru operaţiunile ce se desfăşoară pe teritoriul Marii Britanii (echivalentul britanic al Serviciului Roman de Informaţii).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
61980177
NATO se pregăteşte să dea startul celui mai amplu exerciţiu din ultimii 30 de ani
Alianţa Nord-Atlantică pregăteşte unul din "cele mai ample exerciţii din ultimii ani", ce va avea loc în nordul Norvegiei, a anunțat Agerpress, citându-l pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
61990477
Cel mai tânăr fiu al liderului grupării Statul Islamic a fost ucis
Forţele aeriene ruseşti l-au ucis pe fiul cel mai mic al liderului grupării Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, prezizează Daily Mail.
61990397
Patru cetățeni ruși, expulzați din Olanda. Baza de date în care doreau să obțină acces
Serviciile de securitate din Olanda au expulzat patru ruși în aprilie, în urma unui complot vizat de autoritatea mondială de supraveghere a armelor chimice.