Actorul decedat în august 2020 care a fost la un pas să câștige Oscarul pentru cel mai bun actor principal

62153944

Răsturnând pronosticurile specialiştilor, britanicul Anthony Hopkins a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal - devenind totodată cel mai vârstnic câştigător din categoriile de interpretare.

Hopkins a câștigat graţie rolului unui octogenar care se luptă cu efectele demenţei în filmul "The Father".

Reprezentanţii presei de specialitate se aşteptau ca acest premiu să fie atribuit postum actorului Chadwick Boseman, decedat anul trecut, pentru ultimul rol al său, jucat în filmul "Ma Rainey's Black Bottom", scrie Agerpres.

La această categorie au fost nominalizaţi actorii Riz Ahmed ("Sound of Metal"), Chadwick Boseman ("Ma Rainey's Black Bottom"), Anthony Hopkins ("The Father"), Gary Oldman ("Mank"), Steven Yeun ("Minari").

„Sunt sigur că Anthony s-ar fi bucurat dacă Chad ar fi câștigat. Familia nu este deranjată sau agitată, pentru că toți actorii nominalizați au fost excelenți și meritau să câștige”, a transmis fratele actorului, Derrick, potrivit TMZ.

Luni dimineaţă, Anthony Hopkins a transmis un mesaj în care a mulţumit Academiei americane de film şi a adus un omagiu lui Chadwick Boseman, favoritul acestei categorii.

Mesajul video al lui Hopkins a venit din Ţara Galilor. „La 83 de ani, nu mă aşteptam să primesc acest premiu, chiar nu. Sunt foarte recunoscător Academiei. Vreau să îi aduc un omagiu lui Chadwick Boseman, care a fost luat de lângă noi mult prea devreme. Chiar nu mă aşteptam la asta, aşa că mă simt foarte privilegiat şi onorat”, a spus protagonistul filmului „The Father”.

Ma Rainey’s Black Bottom” este ultima producție în care a jucat Chadwick Boseman. Filmul are la origini piesa de teatru cu acelaşi nume, scrisă de August Wilson. Acțiunea se petrece la Chicago, la finalul anului 1920, când muzicienii se confruntau cu probleme ca rasismul şi exploatarea de către casele de discuri. Filmul urmărește povestea cântăreței de blues Ma Rainey, care este interpretată de Viola Davis. Din distribuție mai fac parte Glynn Turman, Colman Domingo şi Michael Potts.

Chadwick Boseman a murit în august 2020

 

Actorul din Black Panther s-a stins din viață la sfârșitul lunii august, după o luptă cu o boală teribilă. Chadwick Boseman (43 de ani) fusese diagnosticat cu cancer de colon în 2016, însă nu a făcut public niciodată acest lucru. Cu puțin timp înainte de a muri Chadwick s-a căsătorit cu iubita lui, cântăreața Taylor Simone Ledward. Familia actorului a confirmat informația, după ce, în comunicatul prin care anunța moartea acestuia, a dezvăluit că alături de actor în ultimele clipe s-au aflat soția și familia sa.

Pe lângă rolul din “Black Panther”, Chadwick Boseman l-a interpretat anterior pe legendarul jucător de baseball Jackie Robinson şi cântăreţul James Brown în filmele biografice “42” și “Get On Up”.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Elon Musk, despre popularea planetei Marte: ”O grămadă de oameni vor muri”

Elon Musk, fondatorul SpaceX, a explicat într-o discuție cu Peter Diamandis, CEO al Zero Gravity Corporation, că ”o grămadă de oameni vor muri” atunci când se va începe colonizarea planetei Marte.

Directorul OMS: Situaţia în India este "mai mult decât sfâşietoare"

Situaţia în India, unde pandemia COVID-19 a atins o gravitate fără precedent, este ''mai mult decât sfâşietoare'', a declarat luni șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care a atras atenţia cât de importantă este vaccinarea, transmite AFP.

Românii, pe locul 2 în topul străinilor care înfiinţează firme în Marea Britanie. Ce facilități au în UK

Românii ocupă locul al doilea în topul străinilor care înfiinţează firme în Marea Britanie. Sunt aproape 100.000 de astfel de antreprenori români, iar cei mai mulţi lucrează în construcţii şi transporturi.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.