5 români răniţi grav într-un accident în sudul Franţei. Ce a făcut şoferul

accident Franta
iStock

5 cetăţeni români au fost implicaţi într-un accident în apropierea localităţii Visan din departamentul Vaucluse.

Potrivit Le Dauphine, este vorba de 5 români cu vârste între 22 şi 35 de ani. Accidentul a avut loc duminică după-amiază pe şoseaua departamentală 161. care leagă localităţile Bouchet (departamentul Drôme) şi Visan (Vaucluse).

Şoferul ar fi pierdut controlul maşinii sale de teren, iar ocupanţii vehiculului au fost aruncaţi pur şi simplu din acesta. Doi sunt în stare extrem de gravă şi au fost duşi cu elicopterul la spitalele din Marsilia şi Valence, iar un al treilea, în stare gravă, a fost transportat la spitalul din Avignon. Ceilalţi doi, şi ei răniţi, sunt la spitalele din Orange şi Montélimar.

Toate cele 5 victime ar avea cetăţenie română şi domiciliul în Visan.

O anchetă a Jandarmeriei urmează să stabilească circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul.

Citește și
Politia_Franceza
Un autocar care transporta liceeni s-a răsturnat, pe o șosea din Franța. 27 de persoane, rănite
Nu s-au omorât cu munca, dar au încasat lunar peste 7.000 de euro. Politicienii români cu activitate discretă în Parlamentul European

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Dinamo și FC U Craiova, cu un picior și jumătate în Liga 2! Cum se mai pot salva de la retrogradare
Dinamo și FC U Craiova, cu un picior și jumătate în Liga 2! Cum se mai pot salva de la retrogradare
Citește și...
Tragedia românilor întorși de sărbători din Franța. Filmul accidentului cu 5 victime
Tragedia românilor întorși de sărbători din Franța. Filmul accidentului cu 5 victime

Drumul unei familii de români care se întorcea acasă din Franța s-a sfârșit cu moarte și suferință.

Un autocar care transporta liceeni s-a răsturnat, pe o șosea din Franța. 27 de persoane, rănite
Un autocar care transporta liceeni s-a răsturnat, pe o șosea din Franța. 27 de persoane, rănite

27 de persoane au fost rănite, între care 4 sunt în stare gravă, după ce un autocar care transporta elevi de liceu s-a ciocnit cu un autoturism, în sud-vestul Franței.

Un autocar cu români s-a răsturnat în Ungaria. Şoferul ar fi adormit la volan
Un autocar cu români s-a răsturnat în Ungaria. Şoferul ar fi adormit la volan

Incident grav în ultima zi din 2017 pe autostrada M5 din Ungaria.

Recomandări
Israelul bombardează intens orașul Rafah, după ce Hamas a acceptat o propunere pentru un armistiţiu în Gaza. VIDEO
Israelul bombardează intens orașul Rafah, după ce Hamas a acceptat o propunere pentru un armistiţiu în Gaza. VIDEO

Armata israeliană efectuează luni seara bombardamente intense asupra estului oraşului Rafah, după anunţul Hamas că a acceptat o propunere înaintată de Egipt şi Qatar pentru un armistiţiu cu Israelul în Fâşia Gaza.

Planul pus la cale de Occident pentru învestirea lui Putin. Gestul anti-Kremlin pe care îl vor face SUA și multe state din UE
Planul pus la cale de Occident pentru învestirea lui Putin. Gestul anti-Kremlin pe care îl vor face SUA și multe state din UE

SUA şi majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană vor boicota învestirea lui Vladimir Putin din cauza războiului din Ucraina.

Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România. Avem același nivel de trai ca al Ungariei
Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România. Avem același nivel de trai ca al Ungariei

Intrarea în Uniunea Europeană a avut un efect spectaculos pentru România, dar şi pentru celelalte țări din Europa Centrală și de Est.