Ancheta in spitalul unde un medic ar fi inceput sa opereze o pacienta la piciorul sanatos

×
Publicitate

  O ancheta este in plina desfasurare la Spitalul din Petrosani, dupa ce un medic a fost acuzat ca a inceput sa opereze o pacienta la celalalt picior decat cel fracturat.

Sotul femeii a depus o plangere impotriva ortopedului, iar Colegiul Medicilor s-a sesizat din oficiu si cerceteaza acum acest caz. 

Pacienta, de 36 de ani, a suferit o fractura la piciorul stang, iar medicul ortoped i-a spus ca trebuie sa o opereze. In timpul interventiei, pacienta, care era anesteziata de la brau in jos, si deci, constienta, a vazut ca medicul facuse deja incizia la piciorul drept, unde nu erau probleme.

Familia pacientei sustine ca medicul si-a dat seama de greseala si a operat-o apoi pe femeie la piciorul fracturat. Pe de alta parte, doctorita a spus ca a suturat plaga si a pus cateva copci la piciorul drept, iar interventia chirurgicala a fost de fapt la piciorul stang. Revoltate, rudele pacientei, au depus ieri o plangere la conducerea spitalului din Petrosani care a demarat imediat o ancheta.

Femeia a ajuns la Spitalul din Petrosani saptamana trecuta cand, in urma unei cazaturi, s-a ranit la ambele picioare. Dupa ce i-a facut o radiografie si a consultat-o, medicul ortoped a hotarat sa o opereze pe femeie la piciorul stang, acolo unde avea fractura. A inceput insa interventia chirurgicala la piciorul drept, reclama rudele femeii. Conducerea spitalului trebuie sa afle cum au stat lucrurile.

Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgenta Petrosani:
"In urma sesizarii am inceput o ancheta. Daca este vorba de o culpa medicala, o sa stabileasca Colegiul Medicilor, noi il putem sanctiona pe medic doar pe cale administrativa".

Cei de la Colegiul Medicilor Hunedoara s-au autosesizat.

Mircea Artean, presedinte Colegiul Medicilor Hunedoara:
"Suntem in faza in care luam declaratii si pacientei si familiei si medicilor implicati si cerem toate actele de la spital,iar dupa aceea vom apela la un medic expert si vom trimite comisiei de disciplina".

Pe de alta parte, doctorita a spus ca interventia chirurgicala a fost de fapt la piciorul stang - pe cel drept doar l-a suturat, apoi i-a pus cateva copci.

Politistii au deschis si ei un dosar penal pentru vatamare corporala din culpa.

Anul trecut, la acelasi spital, un copil de trei ani si jumatate, care trebuia sa fie operat la mana dreapta, a suferit interventia la mana stanga, unde nu avea nimic. Si acel caz a ajuns la Colegiul Medicilor care i-a sanctionat pe cei doi medici cu avertisment.

O femeie din Petrosani a vazut in mijlocul operatiei cum medicul ii face incizie la piciorul sanatos

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60201227
Gestul facut de un barbat care nu si-a recuperat o suma de bani pe care ar fi dat-o cu imprumut

 Un devean este cercerat penal pentru distrugere si furt dupa ce a taiat cauciucurile masinii unui localnic din Soimus, de la care, spune el, avea de recuperat o suma de bani.

61275971
Deva: Un barbat a fost retinut dupa ce a incercat sa vanda sapte kilograme de mercur cu 5000 de euro

 Barbatul a fost prins in flagrant de politisti in timp ce incerca sa comercializeze, in schimbul sumei de 5000 de euro, cantitatea de sapte kilograme de mercur, pe raza orasului Deva.

61336201
Avertizare de cod galben de INUNDATII pentru judetele Hunedoara si Arad

  Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundatii pentru doua judete din vestul tarii, Hunedoara si Arad, precum si pentru mai multe judete din partea de sud a Romaniei.

Recomandări
Sedinta 23 octombrie govro
Ședință de urgență la Guvern pentru salvarea fondurilor din PNRR: „Nu ne putem permite să pierdem bani europeni”

Premierul Luca Niculescu a anunţat o ședință cu miniştrii responsabili de îndeplinirea jaloanelor restante din PNRR. El a subliniat că România are termene foarte strânse şi nu își permite să piardă banii europeni din cauza unor întârzieri.

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.