Val de scumpiri nemaiîntâlnit în ultimii 20 de ani. La ce renunță românii ca să le ajungă banii

×
Publicitate

Scumpirile sunt tot mai mari și mai greu de dus, de la o lună la alta, iar inflația anuală a ajuns la un record de aproape 14% în luna aprilie, potrivit Institutului Național de Statistică.

N-am mai avut astfel de creșteri de prețuri de la o lună la alta de la începutul anilor 2000. Din păcate, tăvălugul abia s-a pornit, avertizează analiștii economici.

Speriați de prețuri sunt tot mai mulți cei care și-au schimbat obiceiurile ca să le ajungă banii.

Nu mai cumpărăm trei kg de nu ştiu ce. Cumpărăm două. Nu mai luăm aşa, ca pe vremuri, să avem un confort”, a spus un român.

Stăm mai mult la muncă sau găsim un job part-time, un job online, pentru a putea primi venituri şi din alte părţi. Se scumpesc, se tot scumpesc şi trebuie să recurgem şi la alte metode. Nu mai stăm în spa-uri, manichiură, pedichiură, cum trebuia să stăm noi, doamnele, regulat. Mai încercăm şi acasă”, a spus o româncă.

Mi-am mai găsit un loc de muncă. Încerc să tai de unde pot. Mi-am făcut în primul rând abonament la STB, ca să nu mai iau maşina, să iau autobuzul”, a spus un alt român.

Scumpirile din energie și războiul din Ucraina au dus la creșteri record, în luna aprilie.

În topul scumpirilor sunt în continuare gazele naturale, care au un preț mai mare cu 85% față de anul trecut, potrivit INS, în timp ce carburanții s-au scumpit cu 35%.

Asta a dus la creșteri ale prețurilor alimentelor. Cartofii și uleiul s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu aproximativ 40%, însă în top sunt și legumele, pâinea sau ouăle.

Datele arată că prețurile au crescut accelerat anul acesta. Dacă facem o comparație cu luna decembrie, vedem că legumele, cartofii, făina sau uleiul s-au scumpit cu peste 15% în doar patru luni.

Tragem linie și vedem că inflația anuală a ajuns la aproape 14%, aceasta este creșterea medie a prețurilor. A depășit cu mult și prognoza BNR pentru acest an, făcută înainte de război și urmează să mai crească, chiar peste 15%, spun analiștii.

În vară probabil vom avea vârful, iar apoi către finalul anului poate va începe inflaţia să se reducă gradual. Mai puternic se va reduce anul viitor. Însă rate de inflaţie cum au fost înainte de pandemie nu cred că vom avea prea curând, adică în următorii ani”, a explicat un analist economic.

Situația este complicată peste tot în lume. Statele Unite înregistrează cea mai mare rată a inflației din ultimii 40 de ani, iar în Uniune sunt cele mai mari scumpiri de când există euro, de peste 7%, în medie.

Lituania și Estonia au avut cele mai mari rate ale inflației în martie, în jur de 15%, Spania și Bulgaria, de 10%, iar Germania a înregistrat o inflație de 7,6%, conform ultimelor date Eurostat.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Rata anuală a inflației a urcat la 13,76% în luna aprilie

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 13,76% în luna aprilie 2022, de la 10,15% în martie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35%, cele alimentare cu 13,54%, iar serviciile cu 7,11%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

De ce a majorat BNR dobânda de politică monetară. Analist: „O asemenea majorare nu s-a mai întamplat de la criza precedentă”

Banca Națională scumpește din nou banii. Dobânda de politică monetară a fost majorată marți de la 3% la 3,75%.  

BNR a majorat dobânda cheie la 3,75% pe an. Ce trebuie să știe cei cu credite

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât marţi majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75% pe an, de la 3% pe an anterior, începând cu 11 mai 2022, conform băncii centrale.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.