Ajutoare de stat de 126 milioane euro pentru porturile din România. Comisia Europeană a dat undă verde

×
Publicitate

Comisia Europeană a aprobat joi o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane euro pentru a sprijini investiţiile în porturile care se confruntă cu o creştere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului din Ucraina.

Executivului comunitar a anunțat într-un comunicat de presă că măsura facilitează fluxurile comerciale înspre şi dinspre Ucraina, în concordanţă cu obiectivele planului de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate.

„Această schemă în valoare de 126 de milioane euro va permite României să reducă blocajele create de creşterea bruscă a volumului de mărfuri care sosesc în porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. Ajutorul va sprijini operatorii portuari să prelucreze şi să depoziteze mărfurile care îşi aşteaptă rândul, reducând astfel blocajul cauzat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru va contribui la planul de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate, fără a denatura în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

România a notificat Comisiei planurile sale de a sprijini întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în anumite porturi din România să investească în instalaţii suplimentare de manipulare sau depozitare pentru prelucrarea mărfurilor care au fost deviate de la rutele lor comerciale normale din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a imposibilităţii de a folosi rutele directe de export maritim ale Ucrainei. Schema, cu un buget de 126 de milioane euro (aproximativ 626 de milioane lei), se va derula până la 31 decembrie 2024.

În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor granturi de până la 10 milioane euro pentru societăţile de logistică care îşi desfăşoară activitatea în porturile maritime şi interioare româneşti situate pe:

- graniţa estică a UE (Constanţa, Galaţi, Giurgiu);

- canalul Dunăre-Marea Neagră (Poarta Albă, Midia şi Năvodari); canalul Sulina sau porturile "satelit" ale Constanţei (Midia şi Mangalia).

Ajutorul nu poate depăşi valoarea cea mai mică dintre următoarele cuantumuri: 10 milioane euro pe beneficiar, deficitul de finanţare sau 65% din costurile eligibile ale proiectului.

Măsura va fi finanţată parţial din fondurile de coeziune ale UE şi va contribui la funcţionarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina prin facilitarea fluxurilor comerciale înspre şi dinspre Ucraina.

„Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii", se precizează în comunicatul Executivului comunitar.

Comisia a constatat că ajutorul este necesar şi adecvat pentru a genera investiţia, care nu ar fi putut fi realizată în absenţa ajutorului, deoarece nici un investitor de pe piaţă, nici vreo instituţie financiară nu ar fi finanţat-o în condiţii comerciale din cauza incertitudinilor legate de războiul provocat de Rusia şi de caracterul temporar al fluxurilor comerciale pe care acesta le-a creat.

De asemenea, ajutorul este proporţional şi limitat la minimumul necesar pentru a genera investiţiile. Mai mult, nivelul ajutorului se bazează pe un deficit de finanţare dovedit. Operatorii pot primi numai acele ajutoare care sunt indispensabile pentru a acoperi costurile suplimentare aferente echipamentelor şi depozitării necesare pentru manipularea mărfurilor deviate de la rutele lor comerciale normale.

În plus, efectele pozitive ale ajutorului compensează eventualele efecte negative asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale dintre statele membre ale UE. Fluxurile comerciale în cauză au apărut în mod natural în porturile cele mai apropiate din punct de vedere geografic de Ucraina şi vor dispărea după soluţionarea crizei.

Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62416888
Cele mai mari probleme ale sistemului e-Factura, pe care Șeful Finanțelor, Marcel Boloș, le ignoră sau dă vina pe utilizatori

Sistemul e-Factura, respectiv digitalizarea facturării în România, a început cu dreptul, declarativ, pentru șeful Finanțelor, Marcel Boloș, dar cu stângul pentru contribuabili, din cauza erorilor multiple ale platformei Finanțelor.

62416841
Ce este e-Factura, sistemul de facturare obligatoriu de la 1 ianuarie 2024. Cum funcționează factura electronică RO e-Factura

De la 1 ianuarie 2024, SRL-urile și PFA-urile sunt obligate să treacă la facturarea electronică impusă de ANAF. Ce este e-Factura, cum se emite și cine este scutit de această obligație?

62316265
Eurostat: Polonia şi România, ţările UE cu cele mai mari creşteri ale preţului locuinţelor la final de 2023

Preţul locuinţelor în Uniunea Europeană a înregistrat în trimestrul al treilea al anului trecut o creştere de 0,8% comparativ cu trimestrul al doilea, arată datele publicate miercuri de Eurostat.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 10 07h32m27s864
Un copac s-a prăbușit din senin peste un motociclist care aștepta la semafor, în București. Mai multe mașini avariate

Seară cu ghinion pentru un motociclist care aștepta la semafor, pe Bulevardul Iuliu Maniu din București.