Câţi bani a încasat statul în primele 3 luni. Documentul care l-a făcut pe Iohannis să ceară demisia premierului

61958142
Presidency.ro

Ministerul Finanţelor a prezentat luni raportul privind execuţia bugetară pe primul trimestru al acestui an, în contextul în care preşedintele a invocat scăderea veniturilor statului pentru a cere demisia premierului.

Potrivit raportului trimestrial publicat luni pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, în primul trimestru al anului 2018 veniturile bugetului general consolidat, totalizând 66.377,2 milioane lei, au înregistrat o creștere cu 11,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2017, fiind însă cu 4,5% mai mici faţă de suma preconizată iniţial. Concret, e vorba de 3,1 miliarde lei pe care statul nu a reuşit să-i încaseze. Din totalul veniturilor, mai puţin de 7 miliarde şi jumătate de lei au fost fonduri UE.

Pe de altă parte, şi cheltuielile au fost mai mici, afirmă Ministerul Finanţelor. Nivelul preconizat era de 78.463 milioane, dar cheltuielile totale ale statului au fost de 70.835 de milioane. Ca urmare, deficitul ar fi fost la jumătate faţă de nivelul prognozat.

Cel mai scăzut grad de realizare a programului de încasări s-a înregistrat, conform documentului, la accize – doar 87,6%. Încasările au fost cu 2,6% mai mari ca în primul trimestru din 2017, dar accizele au crescut semnificativ în ultimul an.

Citește și
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore

buget incasari

De asemenea, în privinţa sumelor primite de la UE, gradul de realizare a fost puţin peste 63% în ceea ce priveşte plaţile şi prefinanţările aferente cadrului financiar 2014-2020. De asemenea, şi cheltuielile au fost extrem de mici faţă de prognoză - doar 56,8% la capitolul "proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" - adică proiectele desfăşurate de statul român cu bani de la UE şi alte instituţii internaţionale, nu de la contribuabili.

Un grad mare de realizare a fost la încasările din impozitul pe venit (115,5%). Şi la impozitul pe profit virat de băncile comerciale s-a depăşit prgnoza cu 16%.

Încasările la contribuţiile de asigurări, care reprezintă aproape o treime din banii care intră în conturile statului, au crescut la 105,6%. Trebuie menţionat însă că în perioada luată în calcul aceste contribuţii au trecut de la angajator la angajat, aşa numita "Revoluţie fiscală" care, în ciuda promisiunilor oficiale, a dus la creşterea sumelor plăite de angajatori statului. Astfel, ca să achite un salariu net de 4 000 de lei, o firmă plăteşte de la 1 ianuarie 6.292 de lei, iar în 2017 plătea 5.880 lei - diferenţa intrând tot în buzunarul statului.

buget incasari prognoza

Cifrele NU sunt ajustate la rata inflaţiei

Cifrele anunţate de Finanţe nu sunt însă ajustate la inflaţie, ceea ce înseamnă că de fapt e vorba chiar de mai puţin bani raportat cu anul trecut. În termeni simpli, 100 de lei din martie 2017 sunt egali cu 105 lei din martie 2018.

Potrivit INS, în martie 2018 rata anuală a inflaţiei a urcat la 5%, un nivel care nu a mai fost atins de aproape cinci ani. În plus, şi salariul mediu brut a crescut în 2018 de la 3.131 lei la 4.162 lei, ceea ce ar fi trebuit să antreneze o creştere a încasărilor statului. Însă, conform Finanţelor, chiar dacă s-a depăşit cu 15% nivelul prognozat, în realitate suma totală a fost cu aproape 15% mai mică faţă de trimestrul I din 2017 – din nou, fără a lua în calcul şi inflaţia.

Reacţia preşedintelui la datele anunţate de Ministerul Finanţelor

Cifrele privind execuţia bugetară au ajuns luni şi la Cotroceni, preşedintele Iohannis referindu-se la ele în declaraţia în care cerea pentru a doua oară demisia premierului. Liderul PSD a replicat apoi, Dragnea catalogând afirmaţiile şefului statului drept "date economice false şi miniciuni". 

klaus iohannis

Execuția bugetară „arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului. Atenție, program nu impus de cineva, program prezentat tot de guvern. Deci nici măcar propriul program nu și l-au îndeplinit. Acest lucru arată ceva trist. PSD este incapabil să țină ordine în finanțele publice!”, a spus luni seară şeful statului. ”De exemplu, în 2017 - fiindcă avem datele întregului an 2017 – noi am avut o creștere de peste 7%, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporție cu economia. Ba, dimpotrivă, surpriză, veniturile în 2017 au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul propriu al PSD, programul guvernelor, mai exact, ale PSD. Pe trimestrul I 2018, că despre aceste date vorbim acum, veniturile totale au crescut în termeni nominali, suma totală însă, ele sunt cu aproape 5% – 4,5% sub programul bugetar trimestrial. Deci ele sunt sub valoarea programată chiar de Guvern.

Și ca să detaliez un pic, că aici apar noi și noi vești proaste. Veniturile fiscale – acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu, ele nu numai că nu au atins cota programată, și aici s-a ratat ținta programată cu 5%. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestru I 2017. Și aici avem o nouă contraperformanță a PSD. De la momentul crizei economice din ultimii 9 ani, este prima dată când veniturile fiscale au scăzut față de anul anterior.

Pe urmă, veniturile din impozitul pe profit au scăzut față de trimestrul I al anului trecut. Această chestiune este la fel de gravă. Este o reflectare a faptului că, într-adevăr, economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile. Veniturile pauză.

Veniturile din TVA, TVA trebuia să fie așa, stâlpul de bază, pilonul de bază al bugetului. Aici nerealizarea față de program este de 9% și, poate vă amintiți, eu am avertizat atunci când s-a discutat bugetul pe 2018 că este nerealist, se bazează pe un optimism nemotivat.

Vă reamintesc, PSD propunea o creștere cu 16% a veniturilor din TVA și, iată că în primul trimestru suntem cu 9% sub ceea ce a fost programat. Veniturile din accize, aici este un lucru foarte special. Veniturile din accize reflectă probabil cel mai fidel degringolada din finanțele publice gestionate de PSD.

Cu toate că au crescut prețurile, cu toate că s-a reintrodus acciza pe carburant, chestiune care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare și, totuși, colectarea de către ANAF se află la 12% sub program.

Aceasta este performanța PSD! Cu toate că românii plătesc prețuri mai mari pentru aproape tot, statul nu colectează veniturile cuvenite, nu realizează nici școli, nici autostrăzi, nici spitale.Fondurile europene, un nou eșec al PSD. Pe partea de venituri, suntem cu 37% sub valoarea programată. La cheltuieli suntem la 43% sub valoarea programată. Este totuși mult sub ce s-a programat și este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din prioritățile Guvernului", a conchis şeful statului luni seară.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore
Analiză. Cât de pregătită este România de tranziția la euro: sprijin public ridicat, dar obstacole fiscale majore

Bulgaria a aderat la zona euro în ianuarie 2026. În regiune, Cehia, Ungaria, Polonia și România sunt încă state membre ale Uniunii Europene care își păstrează propriile monede naționale.

Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale
Lagarde avertizează: Europa trebuie să-și regândească economia pentru a răspunde presiunilor globale

Economia europeană are nevoie de o "revizuire profundă" pentru a face faţă "zorilor unei noi ordini internaţionale", a declarat miercuri preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, pentru postul de radio francez RTL, preluat de Reuters.

Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Recomandări
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade
Meteorologii au prelungit avertizarea de ger în România. Precipitații mixte, polei și vânt, temperaturi de -19 grade

ANM a emis miercuri o informare care anunță vreme deosebit de rece, ger accentuat pe timpul nopții și dimineții, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului în mai multe zone ale României.

LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos
LIVE UPDATE. O lume întreagă așteaptă discursul președintelui Donald Trump la Forumul Mondial de la Davos

Toate privirile sunt astăzi îndreptate spre Davos, unde președintele SUA Donald Trump va ține un discurs, la scurt timp după ce și-a dublat oferta de achiziție a Groenlandei, afirmând că „nu există cale de întoarcere”.

„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos
„Cel mai bun discurs al unui lider mondial din ultimii ani”. De ce a fost aplaudat furtunos premierul Canadei la Davos

Discursul premierului Canadei, Mark Carney, la Forumul din 2026 de la Davos a provocat aplauze prelungite, notează BBN Bloomberg, care a făcut și o trecere în revistă a modului în care a fost receptat în media internațională acest discurs.