Evaluare Națională 2023. Subiectele de geometrie le-au dat bătăi de cap elevilor. Când vor fi afișate primele rezultate

×
Publicitate

Cei aproape 155.000 de elevi înscriși la Evaluarea Națională au susținut miercuri proba la matematică. Poate că a trecut ce a fost mai greu, dar emoțiile rămân uriașe până la afișarea rezultatelor.

Subiectele de geometrie au fost cele care le-au dat bătăi de cap elevilor de clasa a VIII-a.

Cei mai mulți dintre elevi au ieșit încrezători din sălile de examen. Încrezători, dar încă emoționați.

Elev: „Eu cred că iau 10, adică am știut tot. A fost ok testul, până la urmă am făcut, cred că iau 10. Nu mă aștept la mai puțin.”

Elev: „A fost foarte simplu, mi s-a părut mai ales la grile, am trecut în 10 minute prin ele și la subiectul 3 mi s-a părut ușor.”

Reporter: Cât de mult ai învățat pentru evaluare?

Elev: Îndeajuns de mult cât să mă dau cu capul de pereți.”

Elev: „M-am speriat un pic de ele și nu mi-au ieșit toate, în schimb sper la o notă de 9.60-9.70, dar la grilă a fost un subpunct care a fost un pic mai greu, am dat la nimereală de fapt, dar l-am dat bine și sunt fericit.”

Elevă: „Nu eram sigură la anumite subiecte, dar mă bucur că am terminat, asta e cea mai mare bucurie.”

Experții în educație spun că un singur subiect putea să facă diferența dintre un elev de nota 10 și unul mediu.

Marian Staș - expert în educație: „Un copil care învață serios putea să rezolve 80% dintre subiecte într-o oră, o oră și un sfert. 95% dintre subiectele de azi au din astea tehnice, mecanice, în care singurul lucru pe care trebuia să-l știu era aritmetică aplicată corect sau geometrie aplicată mecanic corect, cu o singură excepție. Aici mă refer la problema 5 din setul 3, cea cu dreptunghiul, la un singur subpunct care mi s-a părut superb. Nu e evidentă soluția, la punctul respectiv copiii ăștia aveau să gândească, să vadă cu ochiul minții, era vorba despre un segment despre care se cerea să arate că are lungimea de 10 cm în condițiile în care o diagonală avea 30 cm și apărea o chestiune de a demonstra că cele 2 segmente sunt paralele.”

Elev: „Oribil! Pentru că iau mai puțin decât mă așteptam.”

Reporter: La cât te așteptai?

Elev: „La un 9.40.”

Reporter: Și cât crezi că o să iei?

Elev: „Iau un 8.80-9, cel mult. Inele grele, unele foarte ușoare.”

Reporter: Unde te-ai împotmolit?

Elev: „La 5 b și la 6 b.”

Elev: „La matematică nu am știut exercițiul 5, punctul b de la subiectul 3. Mi-am dat seama prea târziu cum se face și nu l-am mai făcut.”

Totuși, din cele 18 exerciții pe care le-au avut de rezolvat, doar două au avut și aplicabilitate în viața reală.

Rata de prezență de la proba de matematică a fost de 95,4%, adică peste 7 mii de elevi au absentat de la Evaluarea Națională. Iar unul a fost eliminat pentru tentativă de fraudă.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie. Apoi elevii vor avea la dispoziție două zile să depună contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate marți, 4 iulie. 

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
62359084
Bareme și subiecte la Matematică, Evaluare Națională 2023, publicate pe edu.ro. Vedeți rezolvările la subiectele de la mate

Elevii claselor a VIII-a susțin astăzi proba la Matematică în cadrul examenului de Evaluare Națională 2023. Subiectele la Matematică au fost publicate pe Știrile ProTV și pe edu.ro. 

62359306
Un elev care susţinea Evaluarea Naţională a fost dus de urgență la spital. El stătea cu capul pe bancă și nu mai vorbea

Un elev care susţinea, miercuri, examenul de Matematică la Evaluarea Naţională a fost luat de ambulanţă şi dus la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.

 

62358592
Ce spun profesorii de matematică despre dificultatea subiectelor de la Evaluare Națională: Mai grele decât la simulare

Elevii de clasa a VIII-a au susținut proba la Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2023. Subiectele au fost mai dificile decât cele de la simularea din martie, spun profesorii de matematică.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.