Rezultate Evaluare Națională 2021. Cum se depun contestațiile

×
Publicitate

Evaluare Națională 2021. Marți, Ministerul Educației a publicat notele obținute de elevi la Evaluarea Națională. Cei care consideră că nota obținută îi neîndreptățește, pot să depună o cerere de contestație.

Contestaţiile pot fi depuse marţi (în intervalul orar 16,00 - 19,00) şi miercuri (în intervalul orar 8:00 - 12:00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

Vedeți aici rezultatele publicate de ministerul Educației la Evaluarea Națională.

Candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

"Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora", a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Cum se soluționează contestațiile

 

Fiecare lucrare contestată este reevaluată și notată de câte doi profesori. Evaluarea lucrărilor de examen se face “cu respectarea strictă a baremului”, pe baza unui punctaj pe scara 1-100; se acordă 90 de puncte pentru răspunsurile corecte și complete și 10 puncte din oficiu.

După evaluare, fiecare profesor stabilește nota prin împărțirea la 10 a punctajului obținut de elev, fără rotunjire, și o trece pe lucrare, se arată în metodologie.

În cadrul etapei de contestații, notele puse după reevaluare sunt comparate cu cele acordate în etapa de evaluare inițială. Dacă se constată o diferență de notare mai mare de 1,5 puncte, în plus sau în minus, între nota inițială și cea de la contestații, președintele comisiei de contestații numește o a treia comisie, formată din alți doi profesori cu experiență, alții decât cei care au evaluat inițial lucrările în centrul de contestații. “Reevaluarea se face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu strictețe baremul de evaluare și notare și toate procedurile de evaluare”, se arată în ordin. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestații.

Nota finală reprezintă media aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de cei doi profesori evaluatori, fără rotunjire. Nota finală este trecută pe lucrare de către președintele comisiei, în prezența profesorilor evaluatori, și este înregistrată în catalogul evaluării naționale.

Nota de la contestații este definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota primită inițial.

Articol recomandat de sport.ro
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Cel mai nou stadion din România se apropie de inaugurare! Imagini spectaculoase
Citește și...
62197359
Rezultate pe județe și orașe la Evaluarea Națională 2021. Cum cauți nota pe edu.ro

Rezultate Evaluare Națională 2021. Rezultatele la examenului de Evaluare Națională 2021 au fost publicate marți pe evaluare.edu.ro.

62198695
Rezultate Evaluare Națională 2021. Vedeți aici notele publicate de ministerul Educației

Evaluare Națională 2021. Rezultatele la Evaluarea naţională înainte de depunerea contestaţiilor au fost afișate de Ministerul Educației.

62197512
Rezultate Evaluare Națională 2021. Notele au fost publicate pe edu.ro

Rezultate Evaluare Națională 2021. Primele rezultate ale Evaluării Naţionale au fost publicate marți pe evaluare.edu.ro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 27 19h18m51s017
Mama Anastasiei, despre sentința primită de șoferița care i-a ucis fiica: „Nu ne ajută cu nimic. Copilul nu o să-l mai vedem”

Șoferița care a ucis o fetiță în județul Iași a fost condamnată la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare. Tragedia din 2022, provocată de femeia care a condus fără permis, a dus la adoptarea Legii Anastasia, după numele copilei.

Vladimir lipaev agerpres
Reacția Rusiei după sabotajul de la fabrica de armament Carfil, din Brașov. Ambasadorul rus a răbufnit la MAE

Ambasada Rusiei susține că România nu a prezentat dovezi pentru acuzațiile privind sabotajul de la Carfil, pe care le califică drept „fără temei”. Declarația vine după convocarea ambasadorului rus la MAE.

Sedinta femicid
Avem lege, n-avem norme. Responsabilitatea pe metodologia legii femicidului, pasată între instituții

Legea femicidului este în vigoare de 6 luni, însă metodologia care ar trebui să ajute autoritățile să prevină tragediile tot nu este gata. Și asta deși termenul legal pentru aprobare a expirat luni.