Tricolorii la EURO 2024. Radu Drăguşin: Victoria cu Ucraina ne dă energie şi încredere pentru meciul cu Belgia

62458802

Fundaşul Radu Drăguşin a afirmat, vineri, că victoria naţionalei de fotbal a României cu Ucraina, scor 3-0, în primul său meci de la EURO 2024, le dă energie şi încredere "tricolorilor" pentru partida de sâmbătă, cu selecţionata Belgiei.

"Cu siguranţă ne-am bucurat, am fost fericiţi o perioadă, dar cum a trecut, suntem pregătiţi pentru acest meci, îl pregătim din toate punctele de vedere. Avem o energie şi o încredere în plus datorită meciului pe care l-am făcut iar acest lucru ne dă un moral foarte bun. Presiunea am simţit-o de la începutul preliminariilor. Am jucat mereu cu presiune. Nu există să nu joci cu presiune când eşti la echipa naţională, dar am ridicat ştacheta cu această victorie şi oamenii aşteaptă în continuare o prestaţie foarte bună şi, de ce nu, o victorie. Noi suntem încrezători, avem încredere în mijloacele noastre că putem face o partidă foarte bună mâine", a afirmat Drăguşin.

El speră ca linia de apărare a României să facă faţă atacurilor belgiene: "Atât eu cât şi colegii mei avem un moral foarte bun. Victoria cu Ucraina a fost un moment special pentru noi toţi, am simţit o emoţie de nedescris, nemaiîntâlnită până acum. Sperăm să aducem acest lucru şi în teren mâine seară şi la finalul acestei partide să ne bucurăm. Încrederea mi-o dă echipa noastră, pentru că am întâlnit adversari puternici şi la echipa Ucrainei, la un nivel foarte ridicat. Voi încerca alături de colegii mei să îi oprim pe belgieni, pentru că acesta este rolul nostru de fundaşi, să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat pozitiv".

Jucătorul român spune că Belgia este net superioară Ucrainei, având în vedere că are în componenţă jucători care evoluează la echipe de top.

"Am văzut meciul dintre Ucraina şi Slovacia. Ceea ce este bine este că suntem la mâna noastră, depindem de rezultatele noastre. Noi doar aşa gândim. Suntem conştienţi că Belgia, cu tot respectul pentru Ucraina, este o echipă mult mai valoroasă, jucătorii pe care îi are sunt de cel mai înalt calibru. Dar am jucat de mai multe ori împotriva unor echipe care pe hârtie erau superioare, iar rezultatul ne-a fost nouă favorabil. Mâine vom merge cu aceeaşi mentalitate, cu încredere şi mai mare datorită victoriei pe care am obţinut-o", a completat Drăguşin.

Drăguşin speră ca suporterii români să creeze la Koln aceeaşi atmosferă frumoasă ca la partida din prima etapă a grupelor, la meciul cu Ucraina.

"Mâine nu mă aştept la nimic diferit faţă de ceea ce a fost la meciul cu Ucraina. Aştept acelaşi entuziasm, sper să fie aceeaşi energie, aceeaşi pasiune pe care românii noştri ne-au transmis-o din tribune. Ştiu că şi acasă sunt mulţi români care ne vor urmări şi vrem să-i facem mândri în continuare", a mai spus Radu Drăguşin.

Naţionala de fotbal a României a debutat cu o victorie la Campionatul European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, 3-0 (1-0) cu Ucraina, luni, pe Football Arena din Munchen, în Grupa E.

Tricolorii au reuşit o victorie istorică, a doua a lor la Campionatul European, la 24 de ani de la precedenta (3-2 cu Anglia), deşi porneau cu şansa a doua în acest meci.

România va juca următoarele meciuri cu Belgia sâmbătă, la Koln, de la ora 22:00, şi cu Slovacia pe 26 iunie (Frankfurt).

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62458957
Tricolorii la EURO 2024. Edi Iordănescu: Belgia este un adversar colosal, dar noi intrăm în teren cu gândul să câştigăm

Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat, vineri, cu o zi înainte de meciul României cu Belgia, de la Euro 2024, că belgienii sunt “un adversar colosal”, dar tricolorii vor intra pe teren cu gândul la victorie.

62460107
Soția lui Nicolae Stanciu, declarații emoționante: „În timpul imnului se uita la noi și i-au dat lacrimile”

''O victorie în meciul cu Belgia ar fi cadoul ideal pentru aniversarea căsătoriei noastre!'' O spune cu speranţă soţia căpitanului naţionalei.

62460106
Naționala României i-a pus gând rău Belgiei. Bobonete este alături de suporterii români, în Koln

O singură zi ne mai desparte de al doilea meci al Naționalei de la Euro 2024, cel împotriva Belgiei. Nu o să fie uşor deloc, dar este partida care ne poate duce în optimi.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.