România este în top cinci la numărul de fani prezenți la EURO 2024. Câți suporteri au susținut echipa națională

62460300

România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasamentul presei germane, fiind devansată de Albania, potrivit datelor UEFA.

 

Presa germană a publicat o listă a ţărilor cu cea mai mare prezenţă a fanilor la Campionatul European din Germania. Turcii conduc lista, urmaţi de gazdele germane, iar pe locul trei sunt croaţii.

Cifrele se referă doar la cele trei meciuri din faza grupelor. Cei mai mulţi fani de pe stadioanele germane au fost din Turcia, cu 130.000 prezenţi la cele trei meciuri de la Euro. Gazdele, Germania, au avut 125.000 de fani, în timp ce croaţii au fost în jur de 103.000.

Imediat după croaţi au fost albanezii, cu un total de 95.000 de fani în Germania, iar top cinci este completat de români, cu 92.000 de fani.

Englezii, care au inventat termenul de „fani în deplasare", au ajuns în Germania în număr mult mai mic în comparaţie cu fanii croaţi, cu doar 65.000 de participanţi până acum.

Numărul total de fani la meciurile din grupe de la Euro-2024:

1. Turcia: 130.000

2. Germania: 125.000

3. Croaţia: 103.000

4. Albania: 95.000

5. România: 92.000

6. Scoţia: 82.000

7. Olanda: 80.000

8. Serbia: 73.000

9. Polonia: 70.000

10. Anglia: 65.000

11. Austria: 60.000

12. Danemarca: 60 000

13. Georgia: 60.000

14. Ucraina: 53.000

15. Belgia: 50.000

16. Ungaria: 46.000

17. Slovenia: 44.000

18. Franţa: 41,000

19.Elveţia: 39,000

20. Cehia: 38,000

21. Portugalia: 37.000

22. Italia: 36.000

23. Slovacia: 35.000

24. Spania: 34,000.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62462742
Respect sau aroganță? Olandezii consideră România "adversarul ideal" pentru optimile de finală ale EURO 2024
"România este adversarul ideal pentru a arăta cum trebuie făcute lucrurile", a declarat într-o conferinţă de presă Tijjani Reijnders, mijlocaşul selecţionatei Olandei, adversara tricolorilor în optimile de finală ale EURO 2024.
62462711
Jucătorul de la EURO 2024 care a fost transferat la Aston Villa pentru 44 de milioane de euro. A dat lovitura carierei | FOTO
Fundaşul olandez al echipei Chelsea, Ian Maatsen, care participă în prezent la Campionatul European, a fost transferat la Aston Villa.  
62462662
10 milioane de euro pentru fotbaliștii naționalei, după calificarea istorică. Premierul miliardar a pregătit deja banii
Naţionala de fotbal a Georgiei este pe cale să primească o recompensă neaşteptată după calificarea în optimile de finală ale Euro 2024: un fost prim-ministru care este miliardar a promis bonusuri totale de peste 10 milioane de dolari, relatează AP.