Ce trebuie să facă părinții când copilul le spune "mă simt rău!"
Durere de burtă, durere de cap fără nicio cauză organică. Sunt aşa numitele somatizări şi au nevoie, în cazul celor mici – de ajutor therapeutic. Pentru că în acel moment copilul cere ajutor și are nevoie să-l primească.
Asemenea adulţilor, copiii trăiesc perioade stres emoţional. Cei mai mulţi însă nu au şi abilitatea de a numi emoţiile. Aşa că descriu sec, când au o emoţie: „Mă simt rău”, care
Bogdana Bursuc, psiholog clinician: "Pot apărea ca somatizări o durere de burtă, una de cap, ele sunt de fapt expresii ale unei trăiri emoţionale intense, care nu poate fi numită".
Alegeri 2024
07:25
Campania electorală s-a terminat. Cele mai marcante momente, de la zboruri private la ferme de troli și acuzații de spionaj
07:08
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. 46.000 de alegători au votat până sâmbătă ora 10:00
21:23
Ciolacu reafirmă că, dacă este ales preşedinte, l-ar desemna premier pe Bolojan şi că îşi doreşte o coaliţie cu PNL
20:58
Marcel Ciolacu este favorit clar pentru câștigarea alegerilor pe platforma pe care s-a pariat masiv în favoarea lui Trump
Un copil mic poate să vorbească despre emoţiile sale, dacă şi le transpune într-un personaj. Un copil mai mare are nevoie să vadă un adult, părintele lui, care recunoaşte că e vulnerabil în anumite situaţii. Bogdana Bursuc explică cum puteţi deschide discuţia.
Bogdana Bursuc, psiholog clinician: "Dacă copilul e mai mic, e ok să-l întrebăm: <şi burtica ta ce vrea să spună, dacă ar putea vorbi?> Şi copiii vorbesc mai uşor despre altcineva decât despre ei înşişi, pot spune că burtica e supărată, că îi este frică. Copiii care sunt mai mari - putem vorbi cu ei un pic mai direct. <Şi eu când am ceva dificil care mă apăsa, uneori am dureri de cap. E posibil să fie asta în cazul tău?>"
Vulnerabilitatea părintelui în faţa copiilor mari sau în fața adolescenţilor - e singura modalitate să îi faceţi să vorbească real, despre propriile probleme: <Şi eu am probleme! Şi e normal să ai reacţii de frică. E normal să te simţi uneori fără speranţă. E normal să vorbeşti despre aceste reacţii. Cu părintele tău, care nu te judecă! Şi nu face comparaţii între tine şi alţi copii!>.
Dacă însă copilul nu reuşeşte să îşi regleze trăirile, ajutorul unui specialist este vital. Terapia comportamentală spre exemplu determină copilul să nu devină un adult anxios.
Dr. Carmen Trutescu, medic primar psihiatrie pediatrică, INSMC: "Dacă nu intervenim avem mai departe de a face cu un adult anxios, evitant care va prefer să rămână singur, să nu fie văzut, oamenii să nu se uite la el. Să aibă parte de atenţie înseamnă insecuritate. Vorbim astfel de afectarea dramatică a calităţii vieţii."
