Sapte copii au ajuns la spital dupa ce microbuzul scolar in care se aflau a fost lovit de un TIR

×
Publicitate

Sapte copii au fost raniti, luni dupa-amiaza, dupa ce microbuzul in care se aflau a fost lovit de un TIR, pe Drumul National 19, in judetul Bihor.

 

Reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta afirma ca patru dintre copii au leziuni mai grave, potrivit Mediafax.

 

Primele informatii arata ca in microbuzul scolar se aflau 9 copii.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Situatii de Urgenta (ISU) Bihor, Camelia Rosca, a declarat ca microbuzul a fost lovit de un autotren, iar in urma impactului sapte copii au fost raniti, fiind transportati la spital.

Ea a precizat ca patru dintre copii sunt "in stare mai grava", avand leziuni si traumatisme cranio-faciale.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Politiei Bihor, Alina Dinu, a spus ca accidentul a avut loc in jurul orei 13.15, pe DN 19, in localitatea Ianca, dupa ce un autotren cu remorca, condus de un cetatean din Belarus, nu a pastrat distanta fata de microbuzul scolar care circula in fata sa. Astfel, autotrenul a lovit din spate microbuzul, dupa care a acrosat o autoutilitara care circula in aceeasi directie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
60229867
Trei barbati bihoreni au murit si alti doi sunt in stare foarte grava dupa ce au baut alcool sanitar

 Caz incredibil in judetul Bihor. Trei barbati au murit, unul este in moarte cerebrala, iar altul se afla in stare grava la spital dupa ce au baut impreuna alcool sanitar de peste 70 de grade.

61279843
Prelevare de organe la Oradea.Un barbat aflat in moarte cerebrala a dat sansa la viata altor bolnavi

 O decizie dureroasa, dar impresionanta si generoasa a unei familii din Oradea da speranta la viata unor suferinzi.

61283445
Profesorii de sport din Bihor care faceau afaceri ilegale cu etnobotanice, trimisi in judecata

 Politistii si procurorii DIICOT au terminat cercetarile pentru cea mai ampla retea de traficanti de etnobotanice de pe raza judetului Bihor. E vorba despre afacerea ilegala a doi profesori de sport din Bihor,descoperita de oamenii legii in octombrie 2012.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.