Bacalaureat 2021 Chimie Model de subiecte și bareme

62198454
StirilePROTV

Bacalaureat 2021 Chimie. Au început de luni probele scrise pentru sesiunea iunie-iulie 2021. Prima a fost cea de limba și literatura română.

Examenul național de Bacalaureat 2021 (sesiunea iunie-iulie) a început luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română.

Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea loc proba la alegere a profilului și a specializării. Ultima probă scrisă, proba la Limba și literatura maternă, este programată joi, 1 iulie.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidați, dintre care 114.137 de candidați din promoția curentă, respectiv 19.526 de candidați din promoțiile anterioare. În Capitală vor susține probele scrise ale examenului de Bacalaureat peste 15.300 de candidați, potrivit unui comunicat transmis de Ministerului Educaţiei.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 12:00).

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Bac 2021. Modele de subiecte și bareme pentru proba la Chimie

 

Click aici pentru a descărca subiectul la chimie anorganică.

Click aici pentru a descărca baremul la chimie anorganică.

Click aici pentru a descărca subiectul la chimie organică.

Click aici pentru a descărca baremul la chimie organică.

Subiectele pot fi descărcate și de la finalul articolului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62198390
Bacalaureat 2021. Model de subiecte și bareme pentru Sociologie

Bacalaureat 2021. Probele scrise pentru sesiunea iunie-iulie 2021 au început, luni, cu cea la limba și literatura română.

62198470
Ministerul Educaţiei: 63 de candidaţi au fost eliminați de la Bacalaureat pentru tentativă de fraudă

Ministerul Educaţiei anunţă că 117.807 elevi s-au prezentat, luni, la prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, respectiv 97% dintre cei înscrişi. 63 de candidaţi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă.

62198594
Un elev din Arad a fost eliminat de la Bacalaureat pentru că ieșea des la toaletă. În plus, i-a căzut și telefonul

Un elev din Arad a fost eliminat de la Bacalaureat pentru că ieşea des la toaletă şi i-a căzut telefonul în examen.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.