Sanatatea dentara a copiilor, ignorata de sistemul romanesc de sanatate

×
Publicitate

Sansele ca sistemul romanesc de sanatate sa se inzdraveneasca dupa introducerea pachetului de baza al serviciilor medicale gratuite sunt aproape nule. O spun si medicii de familie si stomatologii, care se plang de lipsa banilor.

Stomatologii sustin ca din aprilie anul acesta n-au mai primit niciun leu de la Casa de Asigurari de Sanatate pentru a-i trata pe copii. Iar medicii de familie precizeaza ca nu au competente in domeniu, desi legea ii obliga sa monitorizeze dentitia tinerilor.

Doamna Maria din Satu Mare are de crescut 13 copii. „Doamna va amintiti cand ati fost cu ei ultima data la stomatolog? Da. Niciodata, ca nu avem bani. Unde sa mergem, ca nu ne pemitem din salarii. Le-am dat medicamnete, cum am putut, ce-am avut. Si mie mi-s stricati dintii”, spune mama copiilor.

Astfel de situatii alarmante au fost posibile din cauza balbelor din ultimii ani ale celor din Ministerul Sanatatii, care pun totul pe seama lipsei banilor. Stomatologii se plang ca nu primesc fonduri pentru a-i trata pe copii, iar medicii de familie spun ca nu au competente in domeniu, chiar daca ei sunt obligati de lege sa se asigure de sanatatea dentitiei celor de pana la 18 ani.
 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61398220
Cazul care a cutremurat toata tara. Fetita de 10 ani a fost ucisa in chinuri groaznice

Individul banuit ca a ucis-o pe fetita de 10 ani din Satu Mare, disparuta de aproape o saptamana de acasa, a primit vineri noapte mandat de arestare preventiva pentru 29 de zile.

61397781
Sute de candele, simbol al solidaritatii, au luminat aseara centrul orasului Alba Iulia

Mii de lumanari au fost aprinse in Cetatea din Alba pentru a-i ajuta pe cei cu posibilitati reduse. Trecatorii ce au vrut sa aduca o speranta in viata celor nevoiasi au donat diferite sume de bani, iar in semn de multumire au primit cate o lumanare.

60142925
Tragedie pe soseaua de centura a Clujului. O tanara si-a pierdut viata

Un sofer care isi luase permisul cu sase luni in urma a facut o depasire riscanta, iar masina lui s-a izbit frontal de o alta, in care se aflau doi frati - un barbat de 22 de ani si o femeie de 26 de ani. Tanara a murit pe loc.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.